Prima pagină » Magazin » Acceleratorul LHC reia coliziunile de particule, în căutarea materiei întunecate

Acceleratorul LHC reia coliziunile de particule, în căutarea materiei întunecate

Acceleratorul de particule LHC (Large Hadron Collider), administrat de CERN, reia coliziunile de particule, la o viteză fără precedent, miercuri, după o pauză de peste doi ani, iar savanții speră că vor rezolva astfel misterul materiei întunecate, informează Reuters.

Acceleratorul de particule LHC, care a contribuit la descoperirea bosonului Higgs în 2012, a fost repus în funcțiune la începutul lunii aprilie, la sfârșitul unei etape de modernizare a echipamentelor sale care a durat peste doi ani.

Cercetătorii de la LHC, un complex subteran cu o lungime de 27 de kilometri, aflat la granița dintre Franța și Elveția, vor relua coliziunile de protoni cu o putere de două ori mai mare decât aceea care a fost folosită între anii 2010 și 2013. Astfel, în 2012, performanța LHC a fost de două ori mai importantă decât în 2011. Luminozitatea sa a atins o valoare de două ori mai mare față de cea maximală din 2011 și energia de coliziune a crescut de la 7 TeV (tera electronvolți), în 2011, la 8 TeV, în 2012.

În prezent, se încearcă exploatarea cu o energie de coliziune și mai mare, de 13 TeV, și cu o luminozitate și mai mare.

Modernizarea echipamentelor care compun LHC, desfășurată pe parcursul a doi ani, va permite, potrivit oamenilor de știință, realizarea unor noi descoperiri științifice majore în domeniul fizicii cuantice.

Rezultatele primelor experimente sunt așteptate la jumătatea anului 2016.

Ciocnirile de particule din interiorul LHC sunt generate de cercetători pentru a recrea condițiile existente la scurt timp după Big Bang, în primele clipe de viață ale Universului.

Într-o reușită științifică extraordinară din 2012, cercetătorii de la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară) au anunțat că au descoperit o nouă particulă subatomică, un element de bază aflat la temelia Universului, care s-a dovedit a fi celebrul boson imaginat și numit cu o jumătate de secol înainte de fizicianul Peter Higgs. Bosonul lui Higgs este considerat de fizicieni cheie de boltă pentru structura fundamentală a materiei, o particulă elementară care dă masă unui număr mare de alte particule, potrivit Modelului standard din fizica particulelor, care descrie felul în care Universul este alcătuit.

Existența sa a fost postulată pentru prima dată în 1964 ,de Peter Higgs, François Englert și Robert Brout, în prezent decedat. Higgs și Englert au primit premiul Nobel pentru fizică pe anul 2013 pentru conceperea acestei teorii.

Speranțele oamenilor de știință legate de reluarea coliziunilor de particule vizează descifrarea tuturor principiilor de funcționare ale Modelului Standard, dar și realizarea unor noi descoperiri într-un domeniu inovator, denumit „Noua fizică”.

Studiile vizează și găsirea materiei întunecate, care reprezintă până la 96% din masa Universului și poate fi detectată doar prin influența pe care o are asupra materiei vizibile din jurul ei, dar și demonstrarea teoriei supersimetriei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan dezvăluie marea pasiune sportivă: „L-am practicat de mic”. Ce echipă susține?
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Bromhidroza, afecțiunea care poate transforma mirosul corporal într-o adevărată problemă socială
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!