Prima pagină » Știri externe » Administrația SUA crede că Iranul nu ar trebui să riposteze la atacul „proporționat” al Israelului /„Hamas ar trebui să elibereze ostaticii”

Administrația SUA crede că Iranul nu ar trebui să riposteze la atacul „proporționat” al Israelului /„Hamas ar trebui să elibereze ostaticii”

Administrația SUA consideră că atacul Israelului asupra Iranului a fost ”proporționat”, astfel că Teheranul nu ar trebui să riposteze, a anunțat luni seară Departamentul de Stat, pledând pentru continuarea negocierilor în scopul armistițiilor între armata israeliană și grupurile islamiste Hamas și Hezbollah și pentru eliberarea ostaticilor israelieni din Fâșia Gaza.

”Așa cum ne-ați auzit pe 1 octombrie, când Iranul a lansat atacul balistic fără precedent, 200 de rachete balistice lansate din Iran spre Israel, Israelul a avut dreptul să riposteze la acel atac, noi am susținut dreptul lor de a face acest lucru”, a declarat luni seară, într-o conferință de presă, Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington.

Oficialul american consideră că atacul Israelului nu ar trebui să conducă la o ripostă a Iranului.

”Au ripostat vineri noapte, noi credem că acesta ar trebui să fie încheierea acelei probleme. Noi am comunicat cu oficialii israelieni de aproape patru săptămâni despre caracterul ripostei și pentru a ne asigura că vor avea o ripostă proporționată și nu va conduce la escaladarea conflictului. Credem că riposta a fost de acest fel și că Iranul nu ar trebui să riposteze în niciun fel. Dacă Iranul ripostează în vreun fel, noi vom continua să apărăm Israelul. Riposta Israelului s-a limitat la obiective militare, ceea ce a fost total adecvat, ținând cont de natura atacului iranian. Credem că a fost o ripostă proporționată care nu ar trebui să conducă la escaladarea conflictului de către Iran. Sperăm că Iranul nu va continua să escaladeze conflictul”, a subliniat Matthew Miller.

Israelul a bombardat, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, poziții militare din Iran, ca ripostă la atacul iranian cu rachete balistice din 1 octombrie. Atacurile nu au vizat deloc obiective nucleare sau instalații petroliere, condiții puse de Administrația SUA Guvernului israelian pentru a evita escaladarea confruntărilor. Cel puțin patru militari iranieni au fost uciși în bombardamente. Teheranul a semnalat că nu intenționează să riposteze printr-un atac militar.

Iranul a lansat, pe 1 octombrie, peste 180 de rachete balistice spre Israel ca ripostă la o serie de atacuri comise de armata israeliană în ultimele luni. Regimul islamist iranian a precizat că atacurile cu rachete balistice sunt reacții la bombardamentele israeliene asupra Beirutului și Teheranului. În atacul de la Teheran a fost eliminat Ismail Haniyeh, liderul Biroului politic al Hamas, în timp ce bombardamentul de la Beirut s-a soldat cu uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, și a unui comandant al Gardienilor Revoluției, Abbas Nilforousan.

Washingtonul cere grupului Hamas să elibereze ostaticii israelieni din Fâșia Gaza

Matthew Miller a confirmat că o nouă reuniune a mediatorilor implicați în eforturile de oprire a conflictelor Israelului cu grupurile islamiste Hamas și Hezbollah a avut loc în Qatar.

”În privința conflictelor din Gaza și Liban, după cum știți, negociatorii s-au întâlnit la sfârșitul săptămânii pentru a discuta despre modul în care putem profita de oportunitatea prezentată de moartea lui Yahya Sinwar pentru a încerca să avansăm negocierile și a obține încetarea războiului. Nu voi intra în detalii despre conținutul negocierilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Oficialul american a notat că armata israeliană a îndeplinit o serie de obiective strategice în Fâșia Gaza, subliniind însă că este necesar acord de armistițiu și pentru eliberarea ostaticilor.

”Hamas încă este o amenințare, pot efectua activități teroriste, dar filiala militară a fost degradată, iar eliminarea lui Yahya Sinwar a fost un alt obiectiv semnificativ. Dar trebuie să vedem că sunt eliberați toți ostaticii. Hamas ar trebui pur și simplu să elibereze ostaticii acum”, a insistat Matthew Miller.

Premierul Benjamin Netanyahu a admis, la o ședință privată, că eliminarea liderului Hamas, Yahya Sinwar, riscă să blocheze negocierile pentru eliberarea ostaticilor israelieni din Fâșia Gaza.

”Toți cei care vor să îl înlocuiască pe Sinwar vor fi mai duri decât el. Îi vom elibera pe cei pe care îi vom putea elibera, când vom putea”, a afirmat Benjamin Netanyahu, potrivit unor surse citate de postul Channel 12, în timpul unei reuniuni private a partidul Likud.

Guvernul israelian a anunțat, luni seară, că mișcarea islamistă Hamas nu a oferit niciun răspuns la solicitările privind un armistițiu în Fâșia Gaza.

Foto: Profimedia

Citește și:

VIDEO Guvernul Scholz denunță deciziile defectuoase ale grupului VOLKSWAGEN și cere protejarea locurilor de muncă

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Ştefan cel Mare, domnitorul care a marcat istoria Moldovei. „La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia”