Prima pagină » Actualitate » Alexandru Nazare pune presiune pe coaliție: „Pachetul 2 de măsuri trebuie adoptat în august!”

Alexandru Nazare pune presiune pe coaliție: „Pachetul 2 de măsuri trebuie adoptat în august!”

Bianca Dogaru

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis în cadrul conferinței de presă susținute la Palatul Victoria pe tema reformei fiscale că adoptarea Pachetului 2 de măsuri fiscale depinde de consensul coaliției și că speră ca acesta să fie aprobat până la finalul lunii august.

Alexandru Nazare a declarat că își dorește ca măsurile fiscale din Pachetul 2 să fie adoptate luna aceasta, dar că pentru ca acest lucru să fie pus în aplicare, coaliția trebuie să revină la masa negocierilor.

„În primul și în primul rând, coaliția trebuie să revină la masa discuției. Sunt ministere care au propus componentele pachetului, vorbim de Ministerul Dezvoltării, vorbim de Ministerul Sănătății, vorbim de multe alte idei care sunt practic în lucru în momentul de față, dar avem nevoie de decizia coaliției pentru a putea înainta cu acest pachet, pe care eu sper din tot sufletul să-l adoptăm în interiorul lunii august. Tocmai pentru a putea transmite la Bruxelles în timp util, până la jumătatea lunii septembrie și cu timp suficient înainte de Consiliul din octombrie, că suntem consistenți în privința adoptării măsurilor deja asumate. Aici vorbim de foarte multe lucruri care erau deja asumate prin PNRR și nerezolvate de ani și ani de zile”, a spus Alexandru Nazare.

Ministrul a scos în evidență faptul că trebuie acționat urgent și este nevoie de consens în coaliție.

„Pot să vă spun că, în privinţa primului ministru, cred că s-a văzut foarte clar prin modul în care a acţionat, prin modul în care a fost alături de fiecare ministru care a prezentat un pachet de măsuri că îşi doreşte să avem aceste măsuri adoptate cât mai repede şi realizează urgenţa situaţiei. Răspunsul la întrebarea dumneavoastră îl putem da când coaliţia s-a reunit, avem toate componentele pachetului integrate, decizie asupra lor şi impact asupra lor”, a adăugat ministrul Finanţelor.


Sursa foto: Captură video

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A MURIT actorul Patrick Stewart, celebru pentru rolurile din „Star Trek” și „X-Men”
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
„Felicitări, campionule!”. Mii de români au crezut că fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur după o glumă online
Mediafax
PRIMUL sondaj după instalarea guvernului Niculescu. AUR domină clasamentul, PSD recuperează teren
Click
Când intră pensiile în noiembrie 2026. Ce trebuie să știe pensionarii care primesc banii pe card sau prin Poșta Română
Digi24
Bătălia pe șefia ONU: varianta Orban ar fi o poveste de groază menită să-i sperie pe membri, pentru ca SUA s-o impună pe Lana Nusseibeh
Cancan.ro
Fiica lui Cosmin Cernat, AGRESATĂ de soțul Monicăi Iagăr: 'A trecut printr-o experiență extrem de dureroasă'
Ce se întâmplă doctore
Accidentul feroviar din Spania: misterul celor 17 minute în care centrul de control nu a oprit trenul. Ce au dezvăluit înregistrările
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cât a câștigat FIFA din Cupa Mondială 2026?
Mediafax Italia
AMENDĂ dacă DORMI în mașină! Ce spune Codul rutier
Mediafax Spania
Primul pod transbordor din lume! Poți traversa râul în nacelă