Prima pagină » Actualitate » Am intrat în Săptămâna Albă, care precede Postul Paștelui. Ce alimente se consumă în această perioadă

Am intrat în Săptămâna Albă, care precede Postul Paștelui. Ce alimente se consumă în această perioadă

FOTO - Captură video

Ne apropiem cu pași repezi de Postul Paștelui. De astăzi, credincioșii nu mai mănâncă deloc produse din carne. Săptămâna aceasta se numește „Săptămâna Albă” și este una puțin mai blândă, pentru că este una de pregătire pentru postul propriu-zis, cel mai greu din an.

Așadar, Săptămână Albă este premergătoare Postului Paștelui, în care putem să mâncăm lactate, orice fel de lactate, de la caș de vacă, brânză de vaci, până la telemea de oi, brânză de burduf, urdă sau caș de oaie, dar și smântână sau lapte.

De asemenea, în această perioadă mai pot fi consumate ouă și pește. În Piața Centrală din Suceava, un kilogram de caș de vacă ajunge la 35 lei, un kilogram de brânză de vaci la 30 lei, smântâna este tot la 30 lei kilogramul, telemeaua de oi 40 lei kilogramul, brânza de burduf 35 lei, iar urda și cașul de oaie au prețuri care variază între 35 și 40 lei. Un litru de lapte costă 5 lei, potrivit Observator TV.

Preoții vorbesc de o săptămână de pregătire, atât din punct de vedere culinar, cât și din punct de vedere spiritual pentru că, oficial, Postul Paștelui începe pe data de 3 martie și se termină pe 20 aprilie, atunci când este sărbătoarea Paștelui.

Până atunci, pentru a nu intra direct în post, este nevoie de această Săptămână Albă, în care ne obișnuim practic organismul cu perioada de post ce va urma, în care nu vom consuma produse din carne. Este nevoie de o trecere ușoară a organismului până la perioada de Paște, care va dura aproape 7 săptămâni.

FOTO – Captură video: Observator TV

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Capcana mortală întinsă de ruși pe front. Cum sunt forțați militarii ucraineni să iasă din adăposturi
Digi24
„Nu vă jucați cu focul, ticăloșilor!”. Reacție dură din PSD după violențele de la protestul ciobanilor din Capitală
Cancan.ro
Ce făcea amanta generalului Dorin Ioniță în timpul înmormântării. Alice ar fi pus la cale o mișcare neașteptată
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Arbitra a postat imagini cu ea în bikini și reacțiile au venit imediat: „Să intre VAR!”
Adevarul
Corporatiștii, luați la țintă de agitatorii din Piața Victoriei: „Sataniștilor!” Furia s-a revărsat și asupra șoferilor, livratorilor și bicicliștilor
Mediafax
Protestele «CIOBANILOR» : 47 de bărbați duși la poliție, 10 jandarmi răniți, amenzi URIAȘE
Click
Mărturisiri cutremurătoare la priveghiul Mădălinei Apostol. Raluca Dumitru: „Am rămas fără cuvinte”
Digi24
Piața Victoriei, sub asediu: imagini cu ce nu s-a văzut la TV din ciocnirile dintre protestatari și jandarmi
Cancan.ro
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Ce se întâmplă doctore
Mesajul dureros al Monicăi Gabor după moartea Mădălinei Apostol. De ce suferea, de fapt, tânăra?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Descopera.ro
Gondwana primește titlul de supercontinent: un studiu arată că era mult mai mare decât se credea
Mediafax Italia
DESCOPERIRE ȘOCANTĂ! L-au găsit mort într-o... cameră frigorifică!
Mediafax Spania
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!