Prima pagină » Știri politice » Călin Georgescu: „Misiunea mea a fost să deconspir un sistem”

Călin Georgescu: „Misiunea mea a fost să deconspir un sistem”

Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri seară, în emisiunea Marius Tucă Show de la Gândul, că nu a crezut că „va fi lăsat” să candideze la alegerile din 2025. Acesta a mai precizat că s-a înscris, totuși, în cursa electorală pentru că avea o „misiune”.

„Dar era misiunea mea să duc acest lucru până la capăt, pentru ceea ce, de fapt, s-a dovedit a fi, și asta a fi misiunea mea, să aduc în fața poporului și lumii întregi, să deconspir un sistem, o situație fără precedent. Nimeni nu ar fi crezut că există așa ceva.

Vorba vicepreședintelui Vance, chiar dacă ar fi fost, indiferent ce, înseamnă că cu o mână de țechini să scoți democrația dintr-o țara înseamnă că nu aia avut deloc democrație. Și, în fapt, asta s-a întâmplat, asta a fost demonstrația principală”, a declarat Călin Georgescu.

„A fost o chemare”

Din nou, fostul candidat la prezidențiale a readus în discuție „trezirea în conștiință”.

„Partea a doua, cea mai importantă, a fost trezirea, așa cum am spus, în conștiință. A fost o chemare unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu, în care poporul român s-a regăsit, și-a regăsit demnitatea. Au apărut steagurile României, și nu alte steaguri.

A apărut dorința de implicare, ceea ce nu a fost până acum, efortul comun, comunitatea, comuniunea și modul în care reușim să înțelegem ce înseamnă demnitatea, respectul reciproc și faptul că este o țară a noastră, nu a altora”, a mai spus Călin Georgescu.

Reamintim că dosarul de candidatură al lui Călin Georgescu a fost respins de Biroul Electoral Central (BEC). Acesta a depus mai apoi contestație la Curtea Constituțională a României (CCR), care a mențiunt decizia BEC.

Emisiunea integrală este disponibilă aici:

CITEȘTE ȘI:

Călin Georgescu despre contextul interviului dat lui Tucker Carlson. „AMERICA nu uită atunci când este furată”

Călin Georgescu, la Marius Tucă Show / „Sunt pregătit să-mi ajut PROTEJATUL mai tânăr, să-l ghidez”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
ULTIMA postare făcută de Cristina Mărie, înainte să moară la 37 de ani. A sperat la un miracol până în ultima clipă 😢
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat statul în judecată după ce au fost despăgubiți cu 5 lei/mp pentru un teren expropriat
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Cristina Mărie, prietena de familie a lui Culiță Sterp, a murit la doar 37 de ani. Boala RARĂ de care suferea
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!