Prima pagină » Magazin » Care au fost ultimele cuvinte ale lui Albert Einstein pe patul de moarte

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Albert Einstein pe patul de moarte

Fotograful a închis telefonul și a știut că trebuie să se miște repede. Se afla la 90 de kilometri de locul evenimentului și vestea se putea propaga de la un minut la altul: Geniul Albert Einstein murise.

Ralph Morse era fotograf pentru revista Life. A condus până la Princeton, New Jersey, cât de repede a putut, dar alți colegi de breaslă erau deja acolo. Morse a intrat în biroul lui Einstein și a fotografiat locul în care, în urmă cu câteva ore, își desfășura activitatea marele geniu.

Nimeni nu știa, deocamdată, că trupul neînsuflețit al lui Einstein fusese incinerat înainte ca fotografii să surprindă imagini cu acesta. Drept urmare, fotografia biroului lui Einstein, realizată de Morse, va deveni un simbol al carierei lui Einstein.

Einstein a murit în urma unei hemoragii interne, după o ruptură cauzată de un anevrism aortic abdominal, o boală de care suferea de câțiva ani.

În 1948, cu șapte ani înainte de moartea sa, Einstein suferise o operație în acest sens și a continuat să lucreze, în ciuda durerii. Einstein a publicat numeroase lucrări de știință în anii 1950. Chiar și în ziua morții sale, survenită în 1955, savantul lucra la un discurs pe care ar fi urmat să-l ofere unei televiziuni din Israel și a adus draftul la spital. Discursul a rămas neterminat, în urma morții omului de știință.

„Nu încerca să devii un om de succes, ci un om de valoare”, a declarat, cândva, Einstein. Cea mai cunoscută contribuție a sa la știință, teoria relativității, a fost publicată în 1915. În 1921, Einstein a câștigat premiul Nobel și a mai lucrat alți 30 de ani cu aceeași intensitate, scrie Business Insider.

Cu câteva ore înainte să moară, doctorii i-au propus lui Einstein să-l supună unei operații în premieră, aceasta fiind singura soluție pentru prelungirea vieții sale. Einstein a răspuns simplu: „Mi-am făcut datoria, a venit vremea să mă duc. O să plec într-un mod elegant”.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial