Prima pagină » Magazin » Cea mai înaltă clădire care nu a fost locuită niciodată

Cea mai înaltă clădire care nu a fost locuită niciodată

Cea mai înaltă clădire care nu a fost niciodată locuită este un hotel ce măsoară 330 m. Ca înălțime, ocupă locul 49 în ierarhia celor mai înalte clădiri din lume și locul 7 în privința numărului de etaje, adică 105.

Este vorba despre hotelul Ryugyong din Phenian, Republica Populară Democrată Coreeană. Este cea mai înaltă structură construită a țării. Dacă ar fi fost construit în întregime și deschis turiștilor până în decembrie 2009, ar fi fost cel mai înalt hotel din lume. În 2009 însă, a fost depășit în înălțime de Rose Tower din Dubai, un hotel de 333.2 m înălțime, dar cu ”numai” 71 de etaje, scrie Agerpres.

Construcția hotelului din Phenian a demarat în 1987, dar a fost întreruptă în 1992, din motive economice. Lucrările au fost reluate în 2008, iar trei ani mai târziu, a fost finalizat exteriorul.

Hotelul este proiectat în formă piramidală, cu trei aripi de 100 metri lungime și 18 lățime ce converg într-un punct formând un vârf. Partea superioară are o structură circulară cu diametrul de 40 metri, ce va cuprinde restaurante rotative. Hotelul este înconjurat de pavilioane, grădini și terase.

Clădirea a fost concepută și proiectată de compania nord-coreeană de arhitectură și inginerie Baikdoosan. După 2008, de lucrări s-a ocupat Orascom Construction Industries, cu sediul în Cairo, Egipt.

Recordul stabilit de hotelul Ryugyong a fost omologat oficial de Guinness World Records la 1 ianuarie 1992.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Noi date privind tripla crimă din Târgu Jiu. Femeia găsită moartă fusese cu doar o zi înainte la poliție. Ce a reclamat victima
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Europa, abandonată în brațele lui Putin? Prognoza unui fost șef al spionajului românesc după ce SUA au întors spatele UE
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Fotografii demult uitate cu Oana Roman. Cum arăta vedeta când lucra în aviație
Digi24
VIDEO. Încăierare masivă între două familii de români, la Dortmund
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
Cu greu o mai recunoști acum pe această artistă. E celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își dau seama cine este
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Vara vine cu deschiderea circulației pe un nou lot de pe Autostrada A0. Secțiunea dintre Afumați și Cernica va fi deschisă
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic