Prima pagină » Știri politice » Daniel Constantin: Reducerea TVA la alimente va scădea prețurile și va relansa consumul

Daniel Constantin: Reducerea TVA la alimente va scădea prețurile și va relansa consumul

Reducerea TVA la alimente la 9% va duce la scăderea prețurilor, relansarea consumului și la colectarea mai bună la buget, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care va începe consultări cu industria, pentru a se asigura că măsura va produce efectele dorite.

„Această măsură de reducere a TVA la alimente, coroborată și cu controalele ANAF, vor duce la crearea unui mediu concurențial corect. Vom avea evaziune mult mai puțină și prețuri mai mici. Reducerea TVA va avea ca efect scăderea prețurilor, relansarea consumului și o colectare mai bună la bugetul de stat. De mâine vor începe consultările cu producătorii, cu industria și cu marile lanțuri de magazine, pentru a ne asigura că măsura va produce efectele dorite”, a afirmat ministrul.

Acesta a adăugat că scăderea taxei pe valoarea adăugată este unul dintre cele mai importante obiective ale mandatului său de ministru.

„Sper că putem să reducem la minim posibil evaziunea fiscală și în felul acesta să salvăm societăți și locuri de muncă. Cel mai important obiectiv este acela de a reduce prețurile, lucru de care vor beneficia toți românii. Scăderea prețurilor va duce la relansarea consumului, ceea ce se traduce prin venituri mai mari la bugetul de stat”, a arătat el.

Constantin a mai spus că reducerea TVA va da „o gură de oxigen” sectorului de lapte, după eliminarea cotelor, de la 1 aprilie, dar și celui de carne, afectat de embargoul impus Rusiei.

Premierul Victor Ponta a anunțat marți că taxa pe valoarea adăugată va fi redusă la 9%, din luna iunie, pentru toate produsele agro-alimentare, inclusiv la băuturi nealcoolice și la servicii de alimentații publice. El a precizat că TVA va fi redusă la toate alimentele, fără diferențieri, pentru o aplicare simplificată, dar și la băuturile nealcoolice și serviciile de alimentație publică.

Guvernul își menține totodată intenția de a reduce cota standard de TVA la 20%, din ianuarie, după ce în primul trimestru al acestui an încasările la buget au fost cu 5 miliarde lei mai mari față de trimestrul similar de anul trecut.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
Cel mai ieftin oraș din România. O garsonieră costă 7.500€ acum, în luna iulie 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Drumul Regelui, noua șosea din Munții Zarandului. De la bârlogul haiducilor lui Față Neagră la casa lui Arsenie Boca și Vața Băi
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Zodiile care se vor bucura de succes pe toate planurile până pe 9 iulie. Nativul care se află în centrul atenției și atrage toate oportunitățile
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Fiul milionarului care și-a luat viața, în centrul unui scandal de zile mari! Șicanări în trafic și o „corecție” care s-a lăsat cu urmări
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta și ce dotări ar avea, în 2026, noua mașină românească
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
ADN uman antic a fost recuperat din arta rupestră pentru prima dată. „Ne-am entuziasmat foarte tare!”