Prima pagină » Știri » Decizia în cazul Sorinei, amânată pentru data de 18 iulie

Decizia în cazul Sorinei, amânată pentru data de 18 iulie

Judecătoria Slatina a amânat decizia în cazul Sorinei, fetița de 8 ani, din Baia de Aramă, pentru data de 18 iulie, pentru îndeplinirea unor obligații stabilite în sarcina părților, fiind vorba de chestiuni organizatorice.

„Prin încheierea de ședință din data de 15.07.2019 completul specializat de minori și familie, căruia i s-a repartizat dosarul nr. 6333/225/2019, a acordat termen de judecată în data de 18.07.2019, ora 10.00, pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina părților”, a transmis, luni, Judecătoria Slatina.

Judecătoria Slatina ar fi trebuit să decidă luni dacă Sorina, fetița din Baia de Aramă, poate părăsi țara împreună cu familia de români stabiliți în Statele Unite ale Americii, care a adoptat-o.

Judecătoria Slatina este a cincea instanță chemată să soluționeze ordonanța președințială, după Judecătoria Drobeta Turnu Severin, Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Olt.

Procurorul general al Parchetului General, Bogdan Licu, a solicitat ordonanță președințială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Magicianul Daniel a fost dat dispărut pe 14 iunie 2026. După 10 zile, l-au găsit MORT 😲
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Mai e AUR partid extremist? Marea schimbare din haosul politic
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Andrei Duban, în lacrimi în podcastul lui Cătălin Oprișan. Ce l-a făcut să plângă: „Nu cred așa ceva! Dar nimeni nu știe asta. De unde Doamne iartă-mă…”
Digi24
Reacția Kremlinului după ce WSJ a scris că Rusia face presiuni asupra Belarusului pentru extinderea războiului din Ucraina
Cancan.ro
Ce au aflat procurorii despre Denise Rifai și Dan Bittman? Relațiile prezentatoarei de la Antena 1, devoalate
Ce se întâmplă doctore
Magda Pălimariu, apariție de senzație în Grecia. Fotografiile în costum de baie i-au cucerit pe fani
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Când va fi finalizat lotul 1 de pe Autostrada A0 Nord? Anunțul constructorului român
Descopera.ro
Linii vechi de 2.000 de ani, desenate în deșert. Cine le-a creat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Inteligența artificială descifrează secretele celor mai grele elemente din Univers