Prima pagină » Știri politice » DECLARAȚIA pe care trebuie să o dea milioane de români. De când se aplică măsura prin care „românii vor intra în rândul europenilor”

DECLARAȚIA pe care trebuie să o dea milioane de români. De când se aplică măsura prin care „românii vor intra în rândul europenilor”

Ponta, vineri: "fiecare cetățean să aibă o declarație de venituri". Ponta, sâmbătă: "Declarația de venituri e pentru cei care au mai multe venituri, se aplică cel mai devreme din 2017"

Enunțul premierului de vineri seara în care susținea că „fiecare cetățean trebuie să aibă o declarație de venituri”, a fost nuanțat după mai puțin o zi, Victor Ponta afirmând că nu toți românii vor trebui să depună o declarație de venituri anuală, ci doar cei care obțin mai mult de un venit. Astfel, pensionarii sau cei care obțin un venit din salariu, nu vor fi obligați să depună această declarație pe venit. În privința momentului introducerii acestui sistem, cel mai optimist scenariu este 2017, dar e posibil să fie amânat până în 2019. 

„Susțin din toată inima să revenim la practica pe care o au toate țările occidentale și SUA și anume ca fiecare cetățean să aibă o declarație de venituri. În acest moment, noi nu știm ce venituri a avut un cetățean, indiferent de sursă, salariu, pensie, chirii, noi nu avem o asemenea declarație. Ea a fost desființată în 2005. Cred că este bine (să revenim -n.r.) pentru că în felul acesta putem să avem mai multă responsabilitate, putem să știm cine își plătește taxe, cine nu, și putem să aflăm cum este cu bogățiile, că dacă vedem că nu are niciun serviciu și nu are nicio pensie și nu are nimic, dar în anul ăla și-a mai cumpărat cinci mașini și case, sigur că este o chestiune de suspiciune”, afirma premierul vineri seara.

Primul enunț al proiectului său a fost completat a doua zi, cu date noi. 

„După cum știți, în noul Cod Fiscal și de procedură fiscală, de exemplu, toate contribuțiile se plafonează la cinci salarii medii. Pentru asta trebuie să facem niște reglaje. Este o idee pe care o aplică toată Europa și la un moment dat trebuie să o aplicăm și noi. S-a desființat în 2005 acele declarații personale, dar la un moment dat, 2017, 2018, 2019 trebuie să intrăm și noi în lumea civilizată. Și în viitor, toți cei care au un singur venit, ori din salariu, ori din pensie, nu au de ce să facă mai multe pentru că depune cel care plătește”, a declarat premierul sâmbătă, la sfârșitul Consiliului Național al PSD.

Premierul a precizat că prin acest sistem se reduce birocrația și că un model pilot se aplică deja în București și județul Ilfov. 

„Cum e în Germania, Franța, peste tot, în primul rând ca să reducă birocrația, pentru că acum în România se duc la primărie pentru taxe locale, la ANAF, pentru taxe. În primul rând, ca să reduci birocrația, ai o singură declarație, nu cinci declarații. Așa se face în America, Franța, în Germania. În același timp poți să combați evaziunea fiscală pentru că de aia te trezești în România că își face unul cinci case și trei mașini și nu are niciun venit anul respectiv. Ideea e să nu mai trimitem oameni să plătească taxe locale separate, taxe la bugetul general separat. Există la autorități naționale și la ANAF un proiect pilot, astfel încât un cetățean, în primul rând online să nu mai meargă cu hârtii, cum se întâmplă acum în București și Ilfov. Sunt două chestiuni, în primul rând – birocrația, și să intri online așa cum intri toată țara online la București și la Ilfov. Toate taxele să le plătești într-un singur loc și de acolo să împartă ANAF-ul mai departe taxe locale și la buget și să combați evaziunea fiscală – cei care se îmbogățesc, dar nu ai niciun venit declarat sau au un salariu de o sută de euro”, a spus Ponta. 

El a subliniat că acesta e un proiect „pe cinci ani” pentru ca cetățenii români să intre în rândul europenilor. 

„Ușor, ușor, pe măsură ce implementăm măsurile din codul de procedură fiscală și măsurile de online, spațiul virtual, o să putem ajunge și noi să trăim ca niște cetățeni europeni. De ce sunteți contra? Depun cei care au mai multe surse de venit, cel care are salariu sau doar pensie îi depune angajatorul. S-a discutat și se discută în continuare la Ministerul de Finanțe pe baza proiectului pilot realizat la București și Ilfov, vrem să intrăm și noi în rândul lumii, după ce extindem aplicația, după ce introducem codul fiscal și reducem evaziunea.

E un proiect pe cinci ani să intrăm și noi în rândul europenilor”, a precizat Victor Ponta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV Ce spune ambasadorul INDIEI despre ROMÂNIA
Digi24
Cele trei misiuni „fără precedent” pe care China ar trebui să le execute dacă va invada Taiwanul
Cancan.ro
O nouă boală se răspândește în Europa, de la animale la om. Zeci de cazuri au fost confirmate
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
„Ei ne asigură spatele în Marea Neagră, noi îi susținem diplomatic”. Aliatul care ne poate ajuta mai mult ca oricine
Mediafax
Haos pe aeroporturile europene din cauza noului sistem de intrare/ieșire. Întârzieri de până la 5h
Click
Loredana Groza, răvășitoare în Monaco. Artista și-a surprins fanii cu imagini spectaculoase în costum de baie
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
După 39 de ani în care a muncit ca șofer, un român a depus cerere de pensionare. Ce pensie a primit, după 4 decenii de muncă
Ce se întâmplă doctore
Sora malefică a lui Sue Ellen din „Dallas” a ajuns la 66 de ani. Cum arată azi actrița Mary Crosby
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
De ce întârzie Hipster, cel mai COOL model Dacia? Explicația oferită chiar de directorul de design
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion: – Maria își ține picioarele depărtate!
Descopera.ro
Ce merită să pui în coș în această perioadă: șapte produse de sezon pe care nu trebuie să le ratezi