Prima pagină » Actualitate » Cum și-a terorizat fostul fotbalist Cristi Tănase soția și bebelușul, în noaptea de Paște. Polițiștii nu au reușit să-i pună cătușele

Cum și-a terorizat fostul fotbalist Cristi Tănase soția și bebelușul, în noaptea de Paște. Polițiștii nu au reușit să-i pună cătușele

Andrei Dumitrescu

Magistrații Judecătoriei Pitești au emis un ordin de protecție pentru un an împotriva fostului fotbalist al Stelei, Cristi Tănase, după ce, în noaptea de Paște, acesta și-a atacat soția și ar fi pus în pericol inclusiv viața fetiței lor, în vârstă de numai șase săptămâni. În timpul scandalului, Tănase s-a și automutilat și a avut nevoie de îngrijiri medicale.   

Maria Adina Tănase a sunat la numărul de urgență 112 chiar în noaptea de Paște, când soțul ei a venit la apartamentul pe care cei doi l-au închiriat într-un cartier rezidențial din Pitești. Pentru că ușa era încuiată, iar soția a refuzat să-i deschidă ușa, fostul sportiv a început să lovească ușa cu pumnii și să țipe.

Conform motivării instanței care a emis ordinul de protecție, tot în acele momente a apărut și mama femeii, care a deschis ușa, iar cei doi au intrat împreună.

Ajuns în locuință, fostul jucător de bază al echipei lui Gigi Becali și mijlocaș al echipei naționale de fotbal s-a apucat să țipe și s-o înjure pe mama copilului său de șase săptămâni. Cuprins de furie, acesta a luat televizorul de pe perete și s-a lovit cu el în cap, provocându-și o rană pentru care a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.

Totodată, fostul fotbalist ar fi trântit și leagănul bebelușului, în condițiile în care, din relatările soției, nici măcar nu ar fi verificat dacă fetița este sau nu acolo. Pe acest fond extrem de tensionat, Maria Adina Tănase a reușit să ia copilul și să fugă din apartament până în recepția blocului, în timp ce mama ei și fratele acesteia, care venise între timp, au reușit să-l imobilizeze parțial, până când, la fața locului, a apărut un echipaj al Secției 2 Poliție Pitești.

Tănase a depus actele de divorț

Conform relatărilor făcute de martori și consemnate de instanță, polițiștii ar fi încercat, în mai multe rânduri, să-l încătușeze pe Cristi Tănase, însă nu ar fi reușit, motiv pentru care fostul fotbalist a ajuns la unitatea de poliție cu mâinile libere.

Conform unor surse judiciare, atunci când o persoană este agitată, procedura cere obligatoriu încătușarea acesteia pentru a se înlătura atât riscul ca persoana respectivă să atace forțele de ordine, cât și riscul ca aceasta să se automutileze în vreun fel, mai ales că este de notorietate faptul că Tănase este consumator de alcool și de droguri.

În acest context, după emiterea unui ordin de protecție provizoriu, instanța Judecătoriei Pitești i-a interzis lui Tănase să se apropie la mai puțin de 100 de metri de soție și de copil, pentru 12 luni. În același timp, Tănase nu mai are voie să se apropie nici de socrii săi, pe care i-ar fi amenințat împreună cu fratele și mama lui.

La scurt timp după ce Adina Maria a obținut ordinul de restricție împotriva sa, Cristi Tănase a și depus actele de divorț. Presa a relatat că fostul fotbalist ar fi solicitat ca nevasta lui să piardă numele de Tănase și revină la cel de dinainte de căsătorie.

CITIȚI ȘI:

Bătăi și jafuri într-o familie de medici cunoscuți, din Craiova. CAZUL a ajuns până la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor din Parlament

Cum ar fi dispărut un Ferrari, un Maybach și barca pentru care Reghecampf a făcut plângere penală. ”Au fost trecute de pe firmă pe persoană fizică”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ