Prima pagină » Știri » Dinu Pescariu, audiat la DNA în dosarul „Microsoft”, în care a făcut mai multe denunțuri

Dinu Pescariu, audiat la DNA în dosarul „Microsoft”, în care a făcut mai multe denunțuri

Dinu Pescariu a venit, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție pentru a fi audiat în dosarul "Microsoft", în care a făcut mai multe denunțuri, arătând printre altele că a dat mită mai multor persoane, între care Dorin Cocoș și Elena Udrea.

Dinu Perscariu a ajuns la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și nu a dorit să spună de ce a fost chemat de procurori.

La DNA a fost audiat, luni și marți, primarul suspendat al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, care a fost adus din arest pentru a da declarații în dosarul „Microsoft”. Potrivit unor surse judiciare, Gheorghe Ștefan a recunoscut faptele de care este acuzat și a dat o declarație în care a arătat cum au fost folosiți banii primiți ca mită.

Gheorghe Ștefan este în arest preventiv din 29 octombrie 2014, în dosarul „Microsoft”, în care este acuzat de trafic de influență și spălare de bani.

Instanța supremă a decis, luni, prelungirea măsurii arestului preventiv pentru Gheorghe Ștefan pe o perioadă de 30 zile, începând cu 26 februarie până la 27 martie, la cererea procurorilor DNA, hotărâre care poate fi contestată tot la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În cazul lui Dorin Cocoș, arestat preventiv în același dosar, instanța a dispus înlocuirea cu arestul la domiciliu, la propunerea procurorilor DNA. Dorin Cocoș nu poate însă părăsi arestul Poliției Capitalei, întrucât pe numele său mai este emis un mandat de arestare preventivă, în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP, în care este arestat și fiul său, Alin Cocoș, dar și fostul șef al DIICOT.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că procurorii DNA au cerut înlocuirea arestului preventiv cu arest la domiciliu pentru Dorin Cocoș după ce omul de afaceri a făcut un denunț în dosarul „Microsoft”, în care a inclus relatări privindu-i, printre alții, pe Vasile Blaga și Elena Udrea.

Instanța supremă au dispus, tot luni, prelungirea arestului la domiciliu pentru fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu și omul de afaceri Dumitru Nicolae, pentru 30 de zile, începând cu 23 februarie până la 24 martie. Sandu și Nicolae au stat în arest preventiv din 29 octombrie 2014 până în 25 ianuarie, când au fost plasați în arest la domiciliu, în urma deciziei instanței supreme, după ce ar fi făcut denunțuri în dosar.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că, în sala de judecată, Cocoș, Sandu și Dumitru Nicolae i-au spus judecătorului că recunosc acuzațiile DNA și că au colaborat cu anchetatorii, în vreme ce Gheorghe Ștefan și-a menținut declarațiile inițiale în care nu recunoaște implicarea sa în dosarul „Microsoft”.

Elena Udrea a fost și ea în arest preventiv în acest dosar, în perioada 11 – 17 februarie, în prezent fiind cercetată în arest la domiciliu.

În dosarul Microsoft, Dorin Cocoș este acuzat că ar fi pretins și primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică și Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului și vicepreședinte PDL, să asigure firmelor susținute de Florică încheierea și derularea contractului de licențiere Microsoft cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Totodată, potrivit anchetatorilor, în anul 2010, Dorin Cocoș, în baza înțelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la Gabriel Marin, administrator al societății Omnilogic, suma de circa 3.000.000 de euro, pentru a debloca plățile aferente contractului e-România. Gabriel Marin a făcut un denunț la DNA, arătând că i-a plătit lui Dorin Cocoș prin intermediul lui Dinu Pescariu, suma de 3.050.000 de euro.

La rândul său, Dinu Pescariu, vizat în dosarul „Microsoft”, a denunțat-o pe Udrea, arătând că aceasta i-a cerut 500.000 de euro „pentru a-i rezolva problemele din justiție”.

„La data de 5.11.2014, Pescariu Dinu-Mihail a formulat denunț cu privire la săvârșirea unor fapte de corupție de către Udrea Elena Gabriela. Din denunțul formulat rezultă că, în anul 2013 pe fondul cercetărilor efectuate de Direcția Națională Anticorupție ca urmare a plângerii formulată de Fujitsu Siemens Computers în legătură cu derularea contractului de licențiere Microsoft și a măsurilor asigurătorii dispuse de autoritățile austrice pe conturile sale din Elevația, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiție. Există indicii în sensul că remiterea sumelor de bani a avut loc în mai multe tranșe în perioada iulie 2013 – februarie 2014”, au scris procurorii în referat.

Potrivit anchetatorilor, aceste fapte sunt dovedite cu declarația martorului, extrasele de cont și înscrisuri olografe ridicate la percheziții, în care sunt indicate sume de bani plătite.

Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoș ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ștefan și Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziționarea dreptului de utilizare a licențelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Potrivit informațiilor apărute în presă, înainte de a fi plasat în arest la domiciliu, Gabriel Sandu le-ar fi declarat anchetatorilor, în susținerea solicitării sale de înlocuire a acestei măsuri, că pe întreaga durată a mandatului său de ministru al Comunicațiilor ar fi finanțat lunar PDL cu sume însumând aproximativ 300.000 de euro.

„Pe întreaga perioadă a mandatului meu de ministru, am finanțat PDL cu sume lunare însumând circa 300.000 de euro în total. Aceste sume le-am înmânat direct șefului meu, Emil Boc, primul ministru al României. Recunosc și admit, de asemenea, că am acceptat să finanțez partidul și acțiunile sale, pentru a-mi facilita sprijinul politic și a-mi menține funcția de ministru dar și poziția în conducerea centrala PDL.Mai precis, în cazul meu, aveam de adus la partid circa 5 milioane de euro, am avansat acești bani din fondurile personale, legale, și le-am recuperat parțial în modalitatea expusă de Claudiu Florică, Dorin Cocoș și Gheorge Ștefan. Practic eu trebuia să particip la campania prezidențială din 2009 cu patru milioane de euro”, ar fi declarat Sandu, potrivit Antena 3.

Gabriel Sandu le-ar mai fi spus procurorilor DNA care instrumentează dosarul „Microsoft” că o parte din banii dați ca mită ar fi ajuns și la foștii miniștri Adriean Videanu și Radu Berceanu, dar și la Roberta Anastase.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Ce s-ar fi întâmplat în ziua în care Valentina și iubitul ei au mers la mănăstire. Cu cine ar fi petrecut tânăra ultimele ore ale vieții sale
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!