Prima pagină » Știri externe » Directorul AIEA se află la Teheran și cere IMPLICAREA în negocierile dintre SUA și Iran pe tema programului atomic

Directorul AIEA se află la Teheran și cere IMPLICAREA în negocierile dintre SUA și Iran pe tema programului atomic

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) trebuie să fie implicată în negocierile dintre Statele Unite și Iran pe tema programului nuclear, afirmă directorul instituției, Rafael Grossi, aflat în vizită la Teheran.

”Agenția Internațională pentru Energie Atomică trebuie să joace un rol în negocierile dintre Washington și Teheran pe tema programului nuclear iranian”, a afirmat Rafael Grossi, în cursul vizitei în Iran, potrivit presei iraniene, citată de cotidianul The Jerusalem Post și de agenția Reuters.

La Teheran a sosit și ministrul saudit al Apărării, Khalid bin Salman, pentru consultări organizate în perspectiva negocierilor dintre Iran și Statele Unite pe tema programului nuclear.

Miercuri, Rafael Grossi a afirmat că Iranul se apropie de etapa fabricării unei bombe atomice, cerând intensificarea mecanismelor de control asupra programului nuclear iranian.

”Iranul are materiale suficiente pentru fabricarea de bombe nucleare, dar nu dispune încă de o armă nucleară. Însă iranienii nu sunt departe de această etapă”, a declarat Rafael Grossi.

Directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică a făcut aceste afirmații în contextul vizitei pe care o va efectua în Iran.

”Noi nu vom face parte din dialogul dintre Iran și Statele Unite, dar nu suntem indiferenți. Teheranul și Washingtonul știu că nu trebuie să ne dăm avizul asupra unui eventual acord, întrucât va trebui ca noi să facem verificările. Am avut deja discuții informale cu cele două țări”, a subliniat Rafael Grossi.

La rândul său, emisarul special american Steve Witkoff a cerut Teheranului să ”elimine total” programul atomic.

“Orice acord cu Iranul poate fi definitivat doar dacă este în termenii președintelui Donald Trump. Orice aranjament trebuie să creeze cadrul pentru pace, stabilitate și prosperitate în Orientul Mijlociu”, a afirmat Steve Witkoff.

Însă Abbas Araghchi, ministrul iranian de Externe, a catalogat drept “contradictorie” poziția Washingtonului.

Administrația Donald Trump a insistat, săptămâna trecută, că negocierile cu Iranul vor fi ”directe”, deși Teheranul a specificat că se vor derula prin intermediul Omanului, Casa Albă avertizând că Statele Unite au la dispoziție ”toate opțiunile” pentru a opri programul nuclear iranian.

Foto: Profimedia

Citește și:

ANALIZĂ Axios.com: Statele Unite se decuplează de China /Există riscul FRAGMENTĂRII sistemului comercial mondial

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!