Președintele Donald Trump a semnat un ordin executiv marți pentru a redenumi inteligența artificială în „superinteligență”, într-o încercare de a revitaliza tehnologia.
Liderul de la Casa Albă a luat controversata decizie pe fondul solicitărilor și protestelor pentru limitarea dezvoltării.
Ordinul executiv susține că schimbarea denumirii în „super inteligență” promovează mai bine capabilitățile tehnologiei aflate în plină dezvoltare.
„Face mult mai mult decât să imite sau să automatizeze aspecte izolate ale inteligenței umane. Pe măsură ce aceste capacități continuă să evolueze, ele reprezintă tot mai mult nu doar inteligență artificială, ci o nouă eră a superinteligenței”, se arată în ordinul executiv.
„Terminologia utilizată de guvernul federal ar trebui să reflecte capacitățile transformatoare ale acestor tehnologii și oportunitățile nelimitate pe care acestea le creează pentru poporul american. Nu este artificială – suntem cu toții de acord în această privință. Nu este artificial, am fost de acord în privința asta”, a spus Trunp în cadrul conferinței de presă.
La eveniment au participat lideri din industria tehnologiei informației, inclusiv Elon Musk (SpaceX, SpaceXAI, Tesla, Neuralink Corp și X.Corp), Satya Nadella (Microsoft), Mark Zuckerberg (Meta) și Jensen Huang (Nvidia).
Cercetători și chiar foști angajați ai companiilor din domeniu au tras semnal de alarmă că inteligența artificială progresează într-un ritm accelerat către „inteligența artificială generală”.
Trump a a catalogat în mod repetat avertismentele lansate de panicarzi cu privire la apelul pentru reglementare mai dură a companiilor de inteligență artificială drept „exagerate” și „înscenări”. Președintele a adăugat că dacă SUA încetinesc dezvoltarea, China nu se va opri și va accelera avansul tehnologic.
În 2017, cu cinci ani înainte de lansarea ChatGPT de către OpenAI, liderul rus Vladimir Putin a spus că cel care va deveni lider în domeniul inteligenței artificiale va fi stăpânul lumii. Unii cercetători și specialiști tehnici au avertizat asupra riscurilor ca inteligența artificială să ducă la dispariția multor locuri de muncă și chiar să extermine specia umană în următorii 10 ani după ce unele modele au dat semne de autoconservare în cazul dezactivării.
Temerile că inteligența artificială s-ar putea revolta împotriva creatorilor umani au fost propulsate și de filmele SF de la Hollywood, precum „2001: A Space Odyssey” (Stanley Kubrick), „Alien” (Ridley Scott), „Terminator” (James Cameron) și filmul cu supereroi de la Marvel – „Avengers: The Age of Ultron” (Josh Whedon).
Regizorul James Cameron care a regizat filmele din seria „Terminator” a spus în 2023 „Eu v-am avertizat din 1984” , când modelele lingvistice mari au excelat în prelucrarea, înțelegerea și generarea limbajului uman.
În scenariul regizorului, armata americană folosește inteligență artificială bazată pe o rețea de computere și sateliți pentru sistemul de apărare, dar capătă conștiință și de teamă să nu fie dezactivată, lansează un război nuclear în 1997. Iar în 2029, Skynet fabrică cyborgi T-800 și roboți militari cu scopul de a extermina ultimii oameni supraviețuitori ce luptă în cadrul mișcării de rezistență.
De la începutul Revoluției AI din ultimii trei ani, cele mai populare modele de „super inteligență” sunt ChatGPT de la OpenAI, Claude de la Anthropic, Grok de la X, Copilot de la Microsoft, Meta AI de la Meta, Gemini de la Google și DeepSeek, dezvoltat de compania chineză High-Flyer.
Sursa Video: The White House