Prima pagină » Actualitate » După ninsori, urmează GERUL în toată țara. Meteorologii au anunțat când începe să se încălzească vremea

După ninsori, urmează GERUL în toată țara. Meteorologii au anunțat când începe să se încălzească vremea

FOTO - Caracter ilustrativ

După ce scăpăm de ninsori, vine gerul. O masă de aer înghețat va cuprinde toată țara, cu temperaturi de -12° în București și -20 prin depresiuni.

Meteorologii au emis codul galben de ger, valabil pentru 18 județe din nordul țării, de sâmbătă, și ar trebui să expire miercuri, însă cel mai probabil va fi prelungit și, totodată, extins și pentru sudul țării.

Cel puțin așa arată datele meteo acum, pentru că joi sunt prognozate în Capitală -12°C, la fel și prin Ploiești, Pitești și Brașov, iar în depresiuni, de exemplu, pe la Miercurea Ciuc, vor fi -15°.

Iar vineri va fi foarte frig și mai frig prin depresiuni -17°, iar această valoare o vom înregistra și noi în Capitală sâmbătă dimineață, în jurul orei 5, când prin depresiuni se vor înregistra -19°, undeva prin nord, prin pe la Broșteni.

Iar cu cât ne apropiem de finalul acestei săptămâni, duminică, polul frigului va fi tot în Capitală, unde sunt anunțate -18°C.

Dar meteorologii urmăresc și o masă de aer cald, care începe să urce spre țara noastră și să își facă simțita prezența, începând cu 25 februarie, informează Știrile Pro TV.

FOTO – Alexandra Pandrea (Gândul)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O vastă colecție de gravuri din era glaciară, descoperită sub graffiti modern într-o peșteră din Spania
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi