Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Decizia neașteptată luată de rudele familiei Ogrezeanu, care a murit în accidentul din Italia! Ce au hotărât chiar înainte de înmormântare

EXCLUSIV | Decizia neașteptată luată de rudele familiei Ogrezeanu, care a murit în accidentul din Italia! Ce au hotărât chiar înainte de înmormântare

Când pregătirile de înmormântare intraseră pe ultima sută de metri, rudele familiei Ogrezeanu au luat o decizie neașteptată. Deși, inițial, fratele Mihaelei Ogrezeanu a spus că toți patru vor fi îngropați împreună, familia a fost înhumată în două gropi separate. Cele două gropi au fost săpate, însă, una foarte aproape de cealaltă, astfel încât coroanele care le acoperă lasă impresia unui singur mormânt.

Cu câteva zile ca trupurile neînsuflețite ale celor patru membri ai familiei Ogrezeanu să fie repatriate, rudele acestora intenționau să îi înmormânteze pe toți în același loc. Fratele Mihaelei Ogrezeanu a spus, la acel moment, că nu vor fi separați.

”Nu s-a pus nicio clipă problema separării. Toți patru vor fi înmormântați la Câmpulung, împreună, așa cum au plecat pe lumea cealaltă!”, a spus atunci, în exclusivitate pentru Gândul, Viorel Barbu.

Cu toate acestea, pe ultima sută de metri, probabil din motive bine întemeiate, această decizie care părea de neclintit a fost schimbată.

Astfel, Mihaela, Mircea, Maria Aurora și Georgiana au fost înmormântați, joi, separat. S-au săpat, însă, două gropi, una lângă cealaltă.

Mama Mihaelei Ogrezeanu a avut nevoie de îngrijiri medicale

Gropile sunt atât de apropiate, încât, la prima vedere, lasă impresia unui singur mormânt. Mai mult, numeroasele coroane și flori care au fost aduse de prieteni și familie acoperă ambele morminte, aparent unindu-le.

Cele două morminte sunt unite de o mulțime de coroane și flori

Într-unul din cele două morminte își dorm somnul de veci tatăl și mezina familiei, iar fata cea mare a fost înmormântată lângă mama ei.

Slujba de înmormântare de la biserică nu a fost lipsită de incidente neplăcute. Răpusă de durere, mama Mihaelei Ogrezeanu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Un autobuz plin cu turiști a căzut săptămâna trecută, de pe o pasarelă peste calea ferată şi a luat foc. Accidentul a avut loc la Mestre, în apropiere de Veneţia, iar 21 de persoane au murit şi 15 au fost grav rănite.

Printre victimele care și-au pierdut viața în accident s-a aflat și familia Ogrezeanu, care trăia în Germania. Soții Mihaela și Mircea Ogrezeanu au pierit odată cu cele două fiice minore, Aurora Maria și Georgiana.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO EXCLUSIV | Familia de români care a pierit în accidentul din Italia, condusă pe ultimul drum. Imagini tulburătoare de la biserică și din cimitir

EXCLUSIV | Papa Francisc, mesaj de condoleanțe pentru rudele familiei de români care a pierit în tragedia de lângă Veneția

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marșul Normalității, cu Diana Șoșoacă printre participanți, s-a încheiat cu amenzi și sesizări penale
Digi24
Avion lovit de fulger la scurt timp de la decolare. Aeronava avea la bord 217 pasageri VIDEO
Cancan.ro
Meteorologii Easeweather au anunțat deja prima zăpadă. Pe ce dată se întorc ninsorile în România. Este mult mai repede ca în alți ani
Prosport.ro
Fosta noră a lui Ion Țiriac e din nou în centrul atenției. Ileana Lazariuc e definită de lux şi a semnat contractul
Adevarul
Cum ne păcălesc samsarii în piețe: „Toate intersecțiile sunt pline de pepeni de Dăbuleni, deși în Dolj abia acum se recoltează”
Mediafax
Cât de bogat este cel care a RUPT duminică PNL-ul
Click
Un nou trend în materie de vacanțe, tot mai popular printre români. Cât costă excursiile de o zi prin Europa: „Aş recomanda oricui”
Digi24
Cel mai bătrân președinte ales al SUA împlinește 80 de ani, dar nu vârsta lui Trump îi îngrijorează pe experții medicali
Cancan.ro
O turistă a comandat meniul zilei la 35 lei, într-un restaurant din Eforie Nord. Ce a primit să mănânce, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Primele rezultate ale autopsiei în cazul băiețelului de 2 ani găsit mort într-un apartament din Galați. Legiștii au rămas șocați
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
BREAKING. Eugen Tomac pleacă, Adrian Veștea vine. Ce mașini conduc cei doi politicieni
Descopera.ro
Primul vaccin fără ace și creat de Inteligența Artificială a trecut de testele pe oameni
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
77 de schelete fără cap, găsite într-o groapă comună antică din Slovacia