Prima pagină » Actualitate » Directorul STB, despre șoferii care circulă pe benzile unice: „Vor fi filmați, iar imaginile vor ajunge la Poliție și se vor lua măsuri”

Directorul STB, despre șoferii care circulă pe benzile unice: „Vor fi filmați, iar imaginile vor ajunge la Poliție și se vor lua măsuri”

Daniel Istrate, director general al Societății de Transport București (STB), a declarat, luni seară, în emisiunea „Cu Gândul la București”, că șoferii care circulă pe benzile unice de autobuze vor fi filmați, iar imaginile vor ajunge la Poliția Rutieră.

„Am realizat un proiect pilot (bandă unică pentru autobuze – n.r.). Linia care leagă Casa Presei de Kiseleff, acolo se câștigă timpi foarte foarte buni. Am dat o linie nouă la Greenfield. Și de acolo, până la Victoriei, facem circa 25 de minute, ceea ce este un mare avantaj”, a declarat Daniel Istrate în emisiunea „Cu Gândul la București” de luni seară.

Directorul general al STB mai spune că se are în vedere amenajarea de bandă unică pentru autobuze și pe Splai.

 „Pe Aviatorilor o să continuăm să facem bandă unică. Este deja, dar nu este separată cu popice. Avem în grafic bandă unică și pe Regele Mihai, ca să asigurăm partea de nord. Pe urmă ne mutăm în partea de sud, și partea de est. Venim dinspre Piața Muncii către Unirii. Avem în grafic și pe Splai să facem bandă unică. Și pe Iuliu Maniu s-a încercat. Nu știu cât de respectată este la ora actuală. O să încercăm să o ducem de la Lujerului la Apaca”, explică directorul STB.

Director STB: „Camerele de filmat vor funcționa permanent”

Daniel Istrate mai spune că șoferii care vor bloca benzile unice vor fi filmați, iar imaginile vor ajunge la Poliție.

„Acum este în studiu la Ministerul de Interne o nouă lege privind siguranța circulației. Pe toate autobuzele vor fi montate camere pe lateral. Ele vor funcționa permanent, vor monitoriza și în față și în spate, iar prin noua lege, ceea ce filmăm noi cu mijloacele noastre, vom transmite instant poliției circulației, și se vor lua măsuri, vor lua în calcul aceste filmări. Este vorba de cei care merg în fața noastră pe benzile unice, sau cei care parchează neregulamentar. Avem mari probleme în sensul acesta”, a mai declarat Daniel Istrate în emisiunea „Cu Gândul la București”.

Întreaga emisiune cu directorul STB poate fi vizionată AICI:

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Vinovatul pentru accidentul care a paralizat linia de tramvai 41 va fi dat în judecată de STB: „A blocat Bucureștiul pe axa nord – vest!”

EXCLUSIV | Pot rămâne în „pana prostului” autobuzele electrice din București? STB: „Se retrag de pe traseu când bateria ajunge aproape de 30%”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ILIE BOLOJAN pregătește alternativa: Dacă Guvernul Tomac pică, vom veni cu o soluție
Digi24
VIDEO Pentagonul a publicat noi documente despre OZN-uri. Relatări inedite despre „sfere” misterioase observate pe cer
Cancan.ro
El i-a ”nășit” pe Simona Halep și „Regele mezelurilor”?! E celebru și bogat! Povestea primelor întâlniri ascunse
Prosport.ro
FOTO. Nimeni nu o crede că are 53 de ani. Cum arată Mina, femeia care n-a îmbătrânit deloc din 2002
Adevarul
Avertisment privind negocierile pe Legea salarizării. Expert: „Acesta este cuiul lui Pepelea”
Mediafax
NOILE SALARII ale medicilor și asistenților din 2027. Cât ar urma să câștige în noua lege a salarizării
Click
„Voia să se însoare cu ea!” Fostul bodyguard al lui Michael Jackson face declarații surprinzătoare despre viața sentimentală a artistului
Digi24
Un urs a intrat în opt case dintr-un sat și a căutat mâncare inclusiv în frigider. Cum a scăpat o bătrână
Cancan.ro
De ce a murit saxofonistul Memis Selciuc? Cauza decesului
Ce se întâmplă doctore
Vica Blochina, într-o formă de invidiat la 50 de ani! Apariția incendiară din Mykonos. A arătat aproape tot prin costumul de baie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum a reușit un român să parcurgă un milion de kilometri cu un Passat?
Descopera.ro
De ce Pământul nu are inele?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
Cea mai vârstnică studentă din România a terminat facultatea la 90 de ani