Prima pagină » Magazin » Gala MTV Video Music Awards 2015 va fi prezentată de o cântăreață controversată. Ce mesaj are vedeta pentru postul de televiziune

Gala MTV Video Music Awards 2015 va fi prezentată de o cântăreață controversată. Ce mesaj are vedeta pentru postul de televiziune

Cântăreața Miley Cyrus a fost aleasă să prezinte gala MTV Video Music Awards (VMA) 2015, la doi ani după ce a șocat publicul și telespectatorii americani prin intermediul unui nou stil de dans cu mișcări lascive - denumit "twerking" -, la ediția din 2013 a evenimentului, informează Reuters.

Într-un mesaj publicat, luni, pe Twitter, tânăra artistă pop americană a atașat o fotografie care o prezintă într-o ținută fantezistă de culoare verde, însoțită de următorul mesaj: „MTV nu mă lasă să cânt pe scenă. Așadar, anul acesta voi prezenta gala VMA”.

Postul MTV a confirmat această informație și a distribuit fotografia cu Miley Cyrus pe Twitter, fără a prelua însă și mesajul ironic al artistei americane în vârstă de 22 de ani.

Cântăreața Miley Cyrus a șocat publicul la ediția din 2013 a galei, organizată la New York, iar evoluția ei de pe scenă alături de Robin Thicke, cu care a interpretat piesa „Blurred Lines”, în care au abundat mișcările lascive și mesajele cu tentă sexuală, a ținut prima pagină a presei internaționale.

Gala VMA, care premiază artiști din lumea întreagă pentru realizări deosebite în domeniul producției de videoclipuri, a fost marcată de numeroase momente insolite în trecutul ei.

Kanye West a întrerupt discursul de acceptare a unui premiu susținut de Taylor Swift în 2009, iar Britney Spears și Madonna s-au sărutat pe scenă, în direct, în timpul ediției din 2003 a show-ului.

Galele Video Music Awards au început în 1984 și au contribuit la promovarea postului de televiziune MTV, deținut în prezent de grupul Viacom Inc., care a devenit un actor important în industria de divertisment.

Gala MTV Video Music Awards este o ceremonie care se adresează în special tinerilor, fiind considerată un eveniment mult mai extravagant decât alte gale din industria muzicală, precum tradiționala gală a premiilor Grammy, și preferă să evidențieze videoclipurile din spatele unor piese. Totodată, câștigătorii sunt recompensați cu un trofeu mai puțin obișnuit – o statuetă a unui astronaut denumit „Moonman”.

Gala MTV Video Music Awards 2015 va avea loc la Microsoft Theater din Los Angeles, pe 30 august. Nominalizările vor fi anunțate marți.

Cântăreața și actrița americană Miley Cyrus a devenit cunoscută datorită serialului pentru adolescenți „Hannah Montana”, în care a interpretat rolul principal. De altfel, Miley Cyrus este unul dintre cel mai de succes artiști care s-au lansat în producțiile Disney. Fiica interpretului de muzică country Billy Ray Cyrus, ea și-a lansat în 2013 cel de-al patrulea album, „Bangerz”, care include hituri precum „We Can’t Stop” și „Wrecking Ball”, care au fost promovate prin clipuri provocatoare.

În ultima vreme, Miley Cyrus s-a aflat în atenția presei internaționale mai degrabă pentru controversele provocate decât pentru cariera sa. Ea a generat noi controverse în 2013, după ce a fumat, în timpul show-ului MTV European Music Awards, transmis în direct la mai multe posturi de televiziune, ceva ce părea să fie o țigară cu marijuana, după ce a fost premiată la categoria cel mai bun videoclip, pentru piesa „Wrecking Ball”. Totodată, dansul ei lasciv și simularea masturbării alături de Robin Thicke, la gala MTV Video Music Awards, în vara anului 2013, a scandalizat opinia publică internațională. Miley Cyrus a lansat, de asemenea, o nouă „modă” în showbizul internațional în 2013 – twerking-ul (dans lasciv în poziție aplecată obținut prin ondularea exagerată a bazinului, n.r.).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Curtea de Conturi: Prejudiciu de MILIOANE de euro la Oficiul Jocurilor de Noroc, imputat fostei conduceri
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul exploziei din Monaco! Femeia rănită nu este soția lui Vadim Ermolaev
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
Trump ȘOCHEAZĂ internetul! videoclip AI în care apare ca medic și „diagnostichează” vedete de la Hollywood
Click
Milan, fiul lui Culiță Sterp, a fost operat. De ce a avut nevoie de intervenție chirurgicală, la doar cinci ani
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Motivul sumbru pentru care o specie de maimuțe își abandonează puii