Prima pagină » Actualitate » Ce le transmite Bolojan parlamentarilor: „Sunt nouă legi foarte importante de care depinde atragerea a peste 7,5 miliarde de euro”. Când ar urma să fie accesate fondurile

Ce le transmite Bolojan parlamentarilor: „Sunt nouă legi foarte importante de care depinde atragerea a peste 7,5 miliarde de euro”. Când ar urma să fie accesate fondurile

Luiza Dobrescu

Prezent la Iaşi într-o vizită de lucru, premierul demis Ilie Bolojan a susţinut şi o scurtă declaraţie pentru presă, după ce a participat la Gala Iașului Liberal.

Bolojan spune că a avut o întâlnire cu  „colegii primari în care am discutat problemele care sunt de maximă urgență în aceste zile, și anume absorbția fondurilor din PNRR”.

„Mâine (n.r. duminică, 24 mai) să avem o ședință cu toți prefecții din țară, iar luni dimineața cu toate primăriile din România.

E vorba atât de lista de bani care sunt nerambursabil, deci granturile, dar și proiectele care vor fi pe componenta de împrumut și acest lucru ține de cele peste 15.000 de proiecte pe care le avem în derulare în momentul de față în toate administrațiile din România și este foarte important în aceste zile să facem analiza acestor proiecte în așa fel încât cele care se pot termina până la sfârșitul lunii august să rămână pe componenta de grant, pentru că dacă rămân acolo și nu se termină, România va pierde suma aferentă întregului proiect, chiar dacă el este finalizat de 90% iar cele care nu se pot termina să fie transferate pe componenta de împrumut, unde sigur vom pierde doar ceea ce nu se poate finaliza, urmând ca diferența să fie acoperită din bugetul național sau din bugetul local, în așa fel încât pe deoparte, să terminăm proiectele și să nu avem pierderi pentru țara noastră.

Asta înseamnă că în zilele următoare, pentru toate aceste lucrări, care sunt realizate într-o pondere care nu le garantează finalizarea, e nevoie de note de constatare întocmite de supervizori sau de diriginți de șantier și de angajamente ferme ale constructorilor, cu grafic de lucrări aferent, că vor fi terminate lucrările până la sfârșitul lunii august. Asta este un lucru care trebuie să-l derulăm în primele 3 zile ale săptămânii următoare.

Un alt aspect important ține de îndeplinirea jaloanelor și din nou, în aceste zile sunt aceste negocieri importante pentru că sunt jaloane în care, din motive obiective, nu le putem îndeplini.”

„Sper într-o decizie rațională a partidelor politice”

Bolojan nu a putut să nu îi înţepe pe cei de la PSD, despre care a spus că au „lungit foarte mult reformele”.

 „Un alt aspect important legat de aceste negocieri ține de punerea în practică a reformelor la care România s-a angajat anii trecuți, pe care, din păcate, le-am lungit foarte mult și guvernele anterioare nu și le-au asumat și în următoarea săptămână toate ministerele vor trebui să depună în Parlament proiectele de legi în așa fel încât, chiar dacă acest Guvern nu mai are competența legală să adopte ordonanțe, să putem să ducem în dezbaterea parlamentară toate aceste proiecte.

Sunt nouă legi foarte importante de care depindea tragerea a peste 7,5 miliarde de euro, în așa fel încât sper într-o decizie rațională a partidelor politice în susținerea acestor proiecte, în așa fel încât deci la sfârșitul lunii ianuarie, iunie, iertați-mă, să putem să le avem adoptate și România, în iulie-august să poată să facă tragerile din aceste fonduri. Acestea au fost cele mai importante probleme pe care le-am discutat astăzi cu primarii din județul Iași.

Așa cum v-am spus, mâine după-amiază vom organiza o întâlnire cu prefecții și de asemenea, au fost convocați toți primarii pentru luni de dimineață pentru a parcurge această procedură de inventar, în așa fel încât echipa Guvernului României, echipa tehnică condusă de ministrul proiectelor Europene, domnul Dragoș Pîslaru, să finalizeze până în data de 1 iunie toate negocierile cu Comisia Europeană pentru a închide acest capitol important din proiectele noastre de investiții”, a mai spus Bolojan, la Iaşi.

Președintele PNL, Ilie Bolojan, se află sâmbătă, 23 mai, la Gala Iașului Liberal (Biblioteca Centrală Universitară Iași, Aula Mihai Eminescu).

Gala Iașului Liberal reprezintă cel mai important eveniment organizat anual de PNL Iași și marchează înființarea Partidului Național Liberal. Vor fi acordate premii consacrate pentru cele mai de seamă personalități ale Iașului din diverse domenii, de la mediu de afaceri la cel academic sau sportiv.

Premierul a părăsit locul unde a făcut declaraţiile fără să răspundă la întrebările ziariştilor.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum faci față căldurii excesive? Metoda veche folosită de localnicii unei insule din Croația
Digi24
Mai multe femei împing un microbuz blocat în trafic în Galați, în timp ce bărbați aflați la terasă filmează și comentează
Cancan.ro
Amendă neplătită, permis suspendat. Calculul simplu pe care trebuie să-l știe toți șoferii
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Ar trebui evitate deplasările cu metroul”. Medicul Beatrice Mahler explică riscul de Legionella după inundații și cere anchetă epidemiologică
Mediafax
PERFORMANȚĂ! Cum au ajuns niște liceeni din București să IMPRESIONEZE lumea roboticii
Click
Ce fac astăzi copiii lui Mircea Diaconu și ai Dianei Lupescu. Actrița a făcut mărturisiri rare: „Avem o relație foarte bună”
Digi24
Omul care ar schimba Rusia. Cel mai mare industriaș rus îl avertizează pe Putin despre dezastrul iminent cu care se confruntă țara
Cancan.ro
3.300 lei amendă pentru toți șoferii din România care fac această greșeală când se urcă la volan. 90% nici nu știu că este greșit
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când ți se SUSPENDĂ permisul pentru neplata amenzii? Normele aprobate de GUVERN
Descopera.ro
Iarna în care un popor întreg a mâncat bulbi de lalea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman