Prima pagină » Ai Aflat! cu Ionuț Cristache » Ion Cristoiu: „El are o problemă, nu are un sentimentul de GRIJĂ”

Ion Cristoiu: „El are o problemă, nu are un sentimentul de GRIJĂ”

Ion Cristoiu: „El are o problemă, nu are un sentimentul de grijă”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache”, scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu a discutat despre modul de comunicare și acțiune al noului președinte, criticând, spune el, abordarea nejustificat de relaxată privind situația actuală a României.  Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache.

Ion Cristoiu spune despre Nicușor Dan, noul președinte, că prezintă o totală lipsă de grijă față de problemele cu care se confruntă România, atât la nivel economic, cât și în alte domenii.

„El are o problemă, nu are un sentiment care se numește grijă. Adică, de exemplu, eu, înainte de a pleca, m-am gândit, când mă scol, vine mașina, nu vine, el nu are. Deci, pentru el, deficitul bugetar nu e o grijă. Bă, o grijă! De-aia nici nu reușește să ne transmită. Pentru el este ca și cum ar zice, bă, ce mâncăm. Toți care discută cu el spun că au sentimentul că, chiar, n-are grijă”, spune Cristoiu.

Ion Cristoiu: „Noi trebuie să ne diminuăm așteptările în raport el”

În continuare, moderatorul susține că, în opinia sa, președintele nu ar fi, de fapt, lipsit de grijă, așa cum îl descrie invitatul, însă grijile acestuia ar fi diferite de cele ale electoratului. Ionuț Cristache afirmă că, atât în funcția de primar al Capitalei, cât și în cea de președinte, Nicușor Dan s-a concentrat pe lucrurile pe care el le consideră utile și necesare, fără a asculta cererile cetățenilor.

„Cred că preocupări are. Că nu sunt de dimensiunea, că nu sunt la tensiunea la care noi ne-am dori, că nu sunt, poate, în ritmul în care ne-am dori. Pentru noi, bucureștenii care trăim în București de ani de zile, sub mandatul lui Nicușor Dan, știm că lucrurile stau așa. Știm că, mai degrabă, noi ne ducem în lumea lui, decât el să vină în lumea noastră. El, știți foarte bine, cinci ani de zile a șurubărit la țevile alea, în timp ce nevoile orașului erau altele sau erau și în altă zonă. E în lumea lui. E vina noastră că noi ne-am redimensionat așteptările. Nicușor Dan e același ONG-ist care a ajuns primar și care a ajuns președinte. Noi trebuie să ne diminuăm așteptările în raport cu acest personaj, pentru că, ce să vedeți, e, cel puțin cinci ani, cârmuitorul nostru”, continuă Cristache.

 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Warren Buffett regretă că și-a vândut acțiunile Apple, dar spune că nu ar cumpăra acum, având în vedere situația pieței
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
Harta centurilor rutiere așteptate în România. Unde se construiesc cele mai spectaculoase variante ocolitoare
Mediafax
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
Click
Patru zodii vor triumfa, începând cu data de 13 aprilie. Acești nativi vor avea noroc în dragoste, carieră și pe plan financiar
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. ANM anunță temperaturi anormale pentru aceasta perioadă
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Singura imagine cunoscută cu o femeie romană luptând cu un animal sălbatic într-o arenă