Prima pagină » Știri politice » Nicușor DAN, despre anularea alegerilor: „Nu am avut timp. M-am preocupat de deficit și obligații externe”

Nicușor DAN, despre anularea alegerilor: „Nu am avut timp. M-am preocupat de deficit și obligații externe”

Cristina Corpaci

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri că nu a solicitat deocamdată informații din partea serviciilor de informații sau o analiză în CSAT privind anularea alegerilor prezidențiale din 6 decembrie, notează Mediafax. 

Nicușor Dan a precizat că până în prezent nu a cerut lămuriri din partea serviciilor de informații și nici nu a ridicat subiectul anulării alegerilor prezidențiale din 6 decembrie în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

„Nu, până în momentul de față vă mărturisesc că nu am avut timp să fac asta. M-am preocupat de deficit de guvern și de obligațiile externe pe care le-am avut”, a precizat președintele.

Totuși, Nicușor Dan a dat asigurări că situația va fi tratată cu prioritate în perioada următoare. „E o chestiune de una-două săptămâni cât o să mai fiu implicat în problemele acestea și imediat după, cum am spus mai devreme, de justiție, asta o să fie o preocupare importantă”.

Întrebat dacă va ridica problema în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, președintele a indicat că va începe mai întâi o serie de discuții informale: „Voi încerca mai întâi să înțeleg, într-un dialog pe care încă nu l-am avut cu toate instituțiile implicate, să înțeleg ce s-a întâmplat și, în măsura în care este nevoie ca această discuție să fie oficială în CSAT”.

CITIȚI ȘI:

Gândul transmite live, de la Palatul Cotroceni, prima conferință de presă a lui Nicușor Dan

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
VIDEO Filmul tragediei din Munții Bucegi. Greșeala care i-a fost fatală alpinistei care a căzut 40 de metri în gol: „Evident nu ține”
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Insula mai puțin cunoscută din Grecia care i-a cucerit pe doi români. „Aici am mâncat cea mai bună bougatsa, cu doar 3 euro”
Digi24
Culisele operațiunii secrete prin care Israelul a vrut să readucă la conducerea Iranului un fost mare inamic al Tel Avivului
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Tesla dublează sprijinul pentru mașinile electrice în România. Model 3 coboară sub 30.000 de euro, iar Model Y sub 34.000 de euro
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?