Prima pagină » Știri » O fetiță în vârstă de doi ani, rănită GRAV, după ce a căzut din mașina, condusă de mama ei. Poliția a deschis dosar penal

O fetiță în vârstă de doi ani, rănită GRAV, după ce a căzut din mașina, condusă de mama ei. Poliția a deschis dosar penal

Ruxandra Radulescu

Incident șocant la Suceava o fetiță de numai 2 ani a fost grav rănită după ce a căzut din mașină. Copilul se afla pe scaunul din dreapta când, într-un sens giratoriu, portiera s-a deschis, iar fetița a ajuns pe asfalt.

Incidentul grav a avut loc într-un sens giratoriu din Rădăuți. Pe locul din dreapta al mașinii se afla chiar fetița în vârstă de doi ani, deși aceasta ar fi trebuit să fie în spate, într-un scaun special pentru copii sau cel puțin să poarte centura de siguranță. Mama ei, însă, nu a respectat aceste reguli, ci și-a lăsat fiica pe scaunul din față. Așadar, când a intrat în sensul giratoriu, portiera mașinii s-a deschis, iar micuța a căzut pe șosea. Impactul cu asfaltul a fost atât de puternic, încât cea mică a fost rănită grav.

Mama ei a fost cea care a dus-o la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava, acolo unde se află în continuare sub atenția medicilor. Poliția s-a sesizat, iar în cauză a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

CITEȘTE ȘI:

ACCIDENT cumplit pe autostrada Timișoara – Lugoj. CONSULUL Ungariei la București a murit, pe loc, în urma impactului violent cu un tir

ACCIDENT în lanţ pe DN2, în județul Vrancea, între 4 autovehicule, printre care o mașină a Poliției. NOUĂ persoane au fost rănite

Părinții unui băiețel de 10 ani, obligați să-i PLĂTEASCĂ 10.000 de euro unei bătrâne, după ce copilul a lovit-o cu bicicleta

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea: scurgere de clor. Trei persoane au ajuns la spital
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Orașul bihorean cu mai puțin de 10.000 de locuitori și o centură spectaculoasă. Cum a prins viteză infrastructura din jurul Oradiei
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Cum să slăbești fără să pui kilogramele la loc. Băutura pe care Vlad Ciurea o recomandă după masă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință au găsit dovezi ale apei primordiale la marginea Sistemului Solar
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi