Prima pagină » Economic » Oprescu, la Gândul LIVE, despre emisiunea de obligațiuni de către Municipalitate: „M-am certat cu căpoșii de la Finanțe”

Oprescu, la Gândul LIVE, despre emisiunea de obligațiuni de către Municipalitate: „M-am certat cu căpoșii de la Finanțe”

Primarul general Sorin Oprescu a declarat marți la Gândul Live că emisiunea de obligațiuni emisă de Primăria Capitalei este "un act istoric", meritul fiind al întregii echipe din jurul său.

Primarul Capitalei Sorin Oprescu a precizat că în perioada următoare Primăria va trebui să convertească în euro suma de 2,2 miliarde de lei, reprezentând valoarea obligațiunilor emise, pentru a plăti obligațiunile de 500 de milioane de euro emise acum 10 ani și scadente în luna iunie a acestui an. 

„Eu cred că este un act istoric, fără falsă modestie. Nu i se datorează numai lui Oprescu, ci și echipei din jurul lui. Eram obligat pentru că bondurile din 2005 ajungeau la maturitate după 10 ani. Obligațiunile de pe vremea lui Videanu, am făcut o rostogolire, o refinanțare a datoriei. Din acest moment, prin emisiuni succesive, noi putem să ne împrumutăm, să ne facem proiectele după o strategie coerentă. Fie că este vorba de infrastructură, rutieră, școlară, sportivă sau de celelalte infrastructuri”, a declarat Oprescu la ZF LIVE, emisiune moderată de Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar și Claudiu Pândaru, director editorial Mediafax Group.
 
Edilul a admis că în ce privește emisiunea de obligațiuni s-a consultat inclusiv cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
 
„Las-o mai încet cu comentariile despre schimbul în euro, mi-au spus consultanții. Puteți să zguduiți piața. Vei alege o bancă, care va păstra banii și apoi… M-am consultat cu guvernatorul BNR și cu mulți oameni de bună credință, care mă ajută să nu greșesc”, a declarat marți primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
 
În anul 2005, Municipiul București, pe vremea primarului general Adriean Videanu, a împrumutat 500 milioane de euro printr-o emisiune de euroobligațiuni pe piata internațională de capital. Emisiunea de euroobligațiuni din anul 2005 trebuie rambursată în tranșă unică de 500 milioane de euro la data de 22 iunie 2015.

Obligațiunile emise de Primăria Capitalei se tranzacționează începând de marți la Bursa de Valori București.

Dobânda medie la care au fost lansate obligațiunile de 2,2 miliarde de lei este de 3,98%, cea mai bună obținută de o municipalitate din România, bugetul Primăriei economisind astfel aproximativ patru milioane de lei anual, a declarat marți primarul general Sorin Oprescu, la Bursa de Valori București, potrivit Mediafax.

„Suntem foarte mulțumiți de interesul investitorilor. Instituțiile financiare au demonstrat că au încredere în puterea orașului București, în modul în care este administrat și manageriat, în viziunea și strategia de dezvoltare a orașului. Dobânda medie obținută de municipalitate este de 3,98% la lei, ceea ce înseamnă o economie la bugetul Primăriei Capitalei de circa patru milioane de lei anual. Încet, dar sigur, Bucureștiul devine credibil și performant. Este o satisfacție și o mândrie să constați că, prin această emisiune, ca nivel, abordare și ținută, Bucureștiul se alătură, fără complexe, altor capitale europene. Paris, Praga, Varșovia, de exemplu, emit obligațiuni municipale de asemenea anvergură și ținută”, a spus primarul general al Capitalei, la Bursa de Valori București, la deschiderea ședinței bursiere cu ocazia listării obligațiunilor în valoare de 2,2 miliarde de lei, recent emise de municipalitate.

Oprescu a relatat că proiectul emisiunii de obligațiuni a început în noiembrie 2014.

„M-am lovit de o serie de legi care e necesar să fie respectate. Dacă am fi rostogolit  aceste bonduri anul trecut, la un moment dat, plăteam dobândă dublă. Plăteam la bondurile ce au perioada 22 iunie, ale lui Videanu, și în același timp la noile bonduri. Am făcut o procedură și am luat aranjorul (consorțiul care a intermediat oferta n.n.). Am parcurs toți pașii legali. 500 de milioane nu se puteau plăti din buget”, a spus Oprescu.

„La un moment dat, unii mai căpoși din Finanțe mi-au explicat cu lux de amănunte cum trebuie să așez eu 500 de milioane în facerea bugetului pe 2015. Le-am spus, măi fraților, 2,2 miliarde de lei la 2,7 miliarde de lei, cu tot cu venituri, nu se poate”, a spus Oprescu.

Prin această emisiune de obligațiuni primarul general spune că gradul de îndatorare al municipalității a scăzut de la 80% la 7,8% pentru 2015, ceea ce înseamnă că Primăria Capitalei poate să facă împrumuturi pentru alte proiecte. ” Șapte ani eu nu am putut să mă împrumut pentru că depășeam plafonul de îndatorare. Acum pot. Am creat spațiu. Pot să mă împrumut la 2 ani, la 4 ani, la 6 ani, la 8 ani. 280 milioane de euro”, a spus primarul general. 

Tranzacția a fost intermediată de consorțiul condus de Raiffeisen Bank România, din care mai face parte BT Securities.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Traian Băsescu: „Ce avem acum e rezultatul organizării ticăloase a alegerilor. N-au dat nicio şansă românilor să înţeleagă ce votează”
Cancan.ro
Ce au găsit medicii pe trupul lui Alexandru, copilul care a fost dispărut. Abia acum s-a aflat!
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Locurile spectaculoase din România care au scăpat de aglomerație. Care sunt destinațiile oferă peisaje impresionante, liniște și experiențe autentice
Digi24
Schimb de replici între Adrian Câciu (PSD) și Oana Gheorghiu, după concertul Metallica: „A stat la lojă. Adoră privilegiile”
Cancan.ro
Cabral a spus ADEVĂRUL după anunțul divorțului de Andreea!
Ce se întâmplă doctore
Cabral și Andreea Ibacka divorțează. Prima reacție a prezentatorului de la PRO TV
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
UE schimbă permisul de conducere pentru șoferii de mașini electrice, dar vor fi afectați și posesorii de rulote și remorci
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Ești tratat nepoliticos la ghișeu sau în magazine? Iată ce drepturi ai și cum să le folosești!