Prima pagină » Actualitate » Parchetul Militar a deschis dosar penal după moartea femeii din Constanța, care nu a putut fi salvată de pomperi

Parchetul Militar a deschis dosar penal după moartea femeii din Constanța, care nu a putut fi salvată de pomperi

Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București a deschis DOSAR PENAL pentru neglijență în serviciu în legătură cu intervenția pompierilor la incendiul produs marți în Constanța, în urma căruia o femeie a murit.

Potrivit unui comunicat al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, citat de Mediafax, procurorii militari s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, cu privire la circumstanțele în care a avut loc intervenția pompierilor din cadrul ISU Dobrogea la stingerea incendiului produs în Constanța, împrejurare în care și-a pierdut viața o femeie.

Anchete după ce pompierii nu au putut salva femeia

„În cauză, procurorii militari efectuează acte de urmărire penală în raport de infracțiunea menționată în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt, urmând să fie oferite detalii suplimentare atunci când împrejurările o vor permite”, se arată în comunicat.

Un incendiu de proporții a izbucnit marți într-un bloc din municipiul Constanța. Focul a apărut la etajul 6 al imobilului cu 7 nivele. Proprietara locuinței în care a izbucnit incendiul a murit după ce a căzut de pe balcon încercând să scape de flăcări.

Mai multe anchete au început marți la ISU Dobrogea după ce pompierii constănțeni nu au putut salva femeia. Pompierii ajunși la fața locului nu aveau autoscară și saltea pentru salvarea persoanelor aflate la înălțime.

Incendiul în urma căruia o femeie din Constanța a decedat a pornit de la un mic „altar”: Familia, lovită de mai multe tragedii în ultimul an!

O femeie din Constanța, în vârstă de 65 de ani, a murit în urma unui incendiu care a izbucnit din cauza unui „altar” făcut în memoria fiului său, care s-a sinucis în urmă cu o lună.

Cei doi soți din Constanța au fost loviți de o tragedie devastatoare în urmă cu o lună de zile – fiul lor s-a sinucis spânzurându-se, relatează ct100.ro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PSD, cu cuțitul la os. Luni se decide soarta Guvernului
Digi24
Una dintre cele mai bogate țări europene mai are rezerve de combustibil doar pentru 20 de zile
Cancan.ro
Prognoză luna mai 2026 | Meteorologii Accuweather anunță furtuni și ninsori în România
Prosport.ro
Milionarul și-a făcut cumpărăturile la LIDL. I-a lăsat mască pe angajați: cu ce și-a umplut căruciorul
Adevarul
Războiul din Pădurea Băneasa ia amploare. 6.000 de oameni, captivi între un dezvoltator care nu se ține de cuvânt și ecologiști
Mediafax
Trei zile de vreme rea în România. Ce zone sunt vizate de avertizările ANM
Click
Cum arată casa de vacanță a Andreei Marin. Imagini de senzație cu locul în care își încarcă bateriile
Digi24
Rumen Radev proclamă „victoria asupra apatiei”, în timp ce „Bulgaria progresistă” revendică primul loc în alegerile anticipate
Cancan.ro
Un nou SCANDAL zguduie Familia Regală! Kate Middleton a ajuns în pragul disperării
Ce se întâmplă doctore
Cum arată mama lui Dan Bălan la 68 de ani. Ludmila Bălan a dezvăluit secretul „tinereții fără bătrânețe”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Primul oraș din România în care se introduce tram-trenul. Ce este acesta și cum va funcționa
Descopera.ro
Ce spune știința despre bărbații foarte inteligenți?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este secretul lui Polichinelle?