Prima pagină » Știri » Protestatar la Cotroceni: „Eu aici, restul familiei e la Victoriei. Acasă e vai de lume”

Protestatar la Cotroceni: „Eu aici, restul familiei e la Victoriei. Acasă e vai de lume”

Contestatarii președintelui Klaus Iohannis s-au strâns, sâmbătă, pentru a opta zi la rând în fața Palatului Cotroceni, oful cel mai mare al lor fiind numărul prea mic de oameni care li s-au alăturat în demersul de a protesta împotriva șefului statului, dar și de a susține Guvernul Grindeanu.

„Eu sunt la a cincea zi. Ieri nu am venit. (Sunt pregătit să stau – n.r.) până m-or ține balamalele. (Ieri – n.r.) m-au ținut până la 9 seara. Cam cinci ore stau. Mai mă interesează și meciurile, deși pierd pe Craiova cu Botoșaniul – eu sunt craiovean și țin cu Craiova, îi ratez azi”, a spus unul dintre ei.

Bărbatul a adăugat că nu are pe nimeni din familie „la concurența” din Piața Victoriei, însă, dacă ar fi avut, nu ar fi existat pace în familia sa.

„Acolo e ISIS, iar noi suntem rebelii. Nu am pe nimeni, că dacă aș avea pe cineva din neamul meu, i-aș rupe în bătaie. Nici aici, dacă nu-i convine, dar nici acolo”, a afirmat el, cu seriozitate în glas.

Aflat la vârsta a treia, cu șapcă pe cap și geacă îmblănită, omul a dat și definiția „binomului”: „Te bagă la pușcărie degeaba fără să faci nimic. Iar care fură… Unde e Videanu, Berceanu, Anastase, Boc? I-a chemat cineva?! Pe Ponta și pe Dragnea… Acum l-a luat și pe Tăriceanu la pușcărie!”

Cam de acceași seamă, o femeie cu căciula de blană îndesată pe cap și cu gulerul hainei ridicat de abia i se vedea fața, îi cerea cu îndârjire demisia președintelui Klaus Iohannis: „Să-și dea demisia. Când a luat la Cotroceni, a spus că-și ia imunitatea. De ce nu și-a luat imunitatea? face pe alții corupți, face penali… El ce este? El nu este tot penal?”.

Femeia a avut vorbe grele și pentru protestatarii din Piața Victoriei.

„E tineretul. E mai mult tineretul care poate nici n-au servici, pentru că dacă… asta, îți mai găsești și de servici. Dar ei vor să stea acasă și vor bani mulți”, a apreciat ea.

O altă protestatară a recunoscut, cu amărăciune, că, de când cu protestele, a cam dispărut pacea din familia ei. „Restul familiei este acolo, iar când ne întâlnim acasă e vai de lume. Vă dați seama că nu e bine.

Contestatarii președintelui Iohannis au recunoscut că au un of: „La început au fost puțini că nu a știut lumea, dar totuși nu au venit atât câți ar fi trebuit să iasă”.

Sâmbătă, până la ora 20.00, se adunaseră în fața Palatului Cotroceni circa 200 de manifestanți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!