Prima pagină » Magazin » Regizorul filmului „The Deer Hunter” va primi premiul pentru întreaga carieră la Festivalul de la Locarno

Regizorul filmului „The Deer Hunter” va primi premiul pentru întreaga carieră la Festivalul de la Locarno

Regizorul și scenaristul american Michael Cimino, câștigător a două premii Oscar pentru filmul "Vânătorul de cerbi/ The Deer Hunter" (1978), va fi recompensat cu premiul pentru întreaga carieră la cea de-a 68-a ediție a Festivalului de Film de la Locarno, care se va desfășura în luna august.

Cineastul retras din activitate de circa șapte ani va fi sărbătorit cu Pardo d’onore (Leopardul de onoare) și va fi prezent pe scena festivalului elvețian pentru o discuție, informează site-ul contactmusic.com.

„Sunt onorat să pot să-l întâmpin pe Michael Cimino și sunt sigur că prezența lui va fi un mare stimul pentru spectatorii și tinerii cineaști care vin la Locarno”, a spus Carlo Chatrain, directorul festivalului.

„Filmele lui m-au marcat ca spectator și cred că este important să le difuzăm în cadrul acestui festival care vrea să fie un pod peste culturi, urechi, stiluri. În această privință, poetica lui Cimino nu are vârstă, fiind deopotrivă clasică și modernă”, a mai spus acesta.

Michael Cimino, în vârstă de 76 de ani, a regizat opt filme, printre care „Tărâmul făgăduinței/ Heaven’s Gate” (1980), cu Kris Kristofferson și Christopher Walken, și „Ore de disperare/ Desperate Hours” (1990), cu Mickey Rourke și Anthony Hopkins, semnând tot atâtea scenarii și producția a patru pelicule. Ultimul său lungmetraj, „Gonind spre soare/ The Sunchaser” (1996), cu Woody Harrelson și Anne Bancroft, a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes.

„Vânătorul de cerbi/ The Deer Hunter” (1978), cu Robert De Niro, Christopher Walken și Meryl Streep, a fost recompensat cu cinci premii Oscar – cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol secundar (Christopher Walken), cel mai bun sunet și cea mai bună editare de film.

Premiul Pardo d’onore a fost acordat pentru prima dată în 1989, compozitorul Enio Morricone fiind recompensat, la acel moment, pentru întreaga carieră.

Printre cei care au mai primit Leopardul de onoare se numără Bernardo Bertolucci, Ken Loach, Sidney Pollack și Jean-Luc Godard.

Ediția din acest an a Festivalului de Film de la Locarno are loc în perioada 5 – 15 august. Cel mai important moment al evenimentului îl reprezintă proiecția de deschidere, care se desfășoară în Piazza Grande și unde peste 8.000 de spectatori pot urmări filmul pe un ecran de 360 de metri pătrați.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...