Prima pagină » Sport » „Surpriză uriașă” marca Simona Halep. Românca revine în TENIS, la Turneul Campioanelor 2025 de la Riad. Ce rol important va avea

„Surpriză uriașă” marca Simona Halep. Românca revine în TENIS, la Turneul Campioanelor 2025 de la Riad. Ce rol important va avea

/ Foto: Facebook / Simona Halep

După opt luni de la retragerea din activitate, Simona Halep surprinde lumea tenisului mondial cu o revenire neașteptată. Fosta campioană de Grand Slam, care a ridica tricolorul până în vârful clasamentului WTA, va participa, în perioada 1–8 noiembrie 2025, la Turneul Campioanelor de la Riad, unde va reveni în circuit, de această dată într-o postură oficială.

Lovitură de imagine pentru tenisul românesc. Simona Halep a anunțat luni că revine în circuitul WTA, la doar opt luni după retragerea oficială, urmând să ocupe o funcție oficială în cadrul Turneului Campioanelor 2025, programat la Riad, Arabia Saudită, între 1 și 8 noiembrie, anunță Prosport.

Deși nu a dezvăluit încă rolul exact, Halep a confirmat că va face parte din echipa de organizare a competiției, un semn clar că imaginea ei rămâne a fost și va rămâne extrem de puternică în lumea tenisului mondial.

„Bună, tuturor. Aici Simona Halep. Sunt încântată să fac parte din Turneul Campioanelor de la Riad în acest an. Este un eveniment atât de special, care reunește cele mai bune jucătoare de tenis, pe o scenă nouă. Asigurați-vă că vă luați biletele și veniți să experimentați acest turneu fantastic alături de noi”, a transmis Halep într-un videoclip publicat pe contul oficial de X al competiției.

Halep, imaginea turneului de elită din tenisul feminin

Organizatorii WTA Finals 2025 au confirmat că Simona Halep se va implica în promovarea evenimentului, fiind prima ei apariție oficială după retragere.

„Simona Halep abia așteaptă să ia parte la acțiunea de la Riad”, au precizat organizatorii.

Turneul reunește cele mai bune opt jucătoare ale sezonului: Aryna Sabalenka, Iga Swiatek, Coco Gauff, Amanda Anisimova, Jessica Pegula, Madison Keys, Jasmine Paolini și Elena Rybakina.

Reamintim că Simona Halep s-a retras din tenis în februarie 2025, considerând că o revenire în elita WTA nu mai era posibilă după scandalul de dopaj care i-a afectat grav cariera.

Decizia organizatorilor de a o coopta pe Halep pentru ediția din 2025 nu este întâmplătoare. „Simo” este extrem de apreciată în Orientul Mijlociu, locuind de mai mult timp în Dubai, Emiratele Arabe Unite. Prezența sa la Riad aduce o importantă valoare de imagine evenimentului, într-o regiune care investește masiv în tenisul feminin.

De-a lungul carierei, Simona Halep a participat de cinci ori la Turneul Campioanelor, oferind unele dintre cele mai memorabile momente ale competiției.

În 2014, românca a reușit una dintre cele mai răsunătoare victorii din carieră, când a înfrânt-o pe Serena Williams cu 6-0, 6-2 în faza grupelor, ajungând ulterior în finală, unde americanca și-a luat revanșa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un copil de numai 4 ani, bătut de un vecin în Sectorul 4 al Capitalei! Martorii au sunat la 112. De la ce ar fi pornit conflictul
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...