Prima pagină » Actualitate » Sute de pompieri și jandarmi intervin pentru SALVAREA vieților în Suceava

Sute de pompieri și jandarmi intervin pentru SALVAREA vieților în Suceava

Oana Zvobodă

Sute de pompieri și jandarmi intervin pentru salvarea vieților în Suceava. Misiunile de evacuare a persoanelor izolate din zona Broșteni continuă, atât pe cale terestră, prin forțele și mijloacele aflate la fața locului, cât și pe cale aeriană, prin elicopterele SMURD ale IGAv al MAI.

„În mijlocul viiturilor puternice, pompierii și jandarmii lucrează neobosit, într-un efort comun, pentru a evacua zeci de oameni din casele inundate.

Este o muncă grea, contra-cronometru, în care fiecare viață contează. Vedem persoane preluate de pe balcoane și cărate în brațe, cu grijă, altele sunt sprijinite și ghidate prin ape, în timp ce salvatorii se asigură că sunt transportate și bunuri esențiale, inclusiv suflete nevinovate, precum cățelușul ud care însoțește oamenii”, se arată într-un mesaj postat pe Facebook de către Departamentul pentru Situații de Urgență.

Alte echipaje de pompieri militari, împreună cu autoritățile locale (Comitetul Local pentru Situații de Urgență), intervin în zona comunei Stulpicani (sat Negrileasa), pentru evacuarea apei și îndepărtarea efectelor negative produse de inundații.

Mai multe localități din județul Suceava au fost inundate

Mai multe localități din județul Suceava au fost inundate, în urma condițiilor meteorologice extreme. În cursul zilei de duminică, 27 iulie 2025, peste 200 de apeluri s-au înregistrat în Dispeceratul comun ISU şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Zeci de persoane au fost salvate de pompierii militari

În zona Broșteni, zeci de persoane au fost evacuate. La Ostra, 8 localnici, printre care și 2 copii, au fost salvați de pompieri. Două poduri rutiere în localitățile Frasin și Doroteia au fost avariate serios de intemperii.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Mai multe localități din județul Suceava au fost inundate. Zeci de localnici au fost salvați din calea șuvoaielor. Precizări oficiale ale IGSU

Maxim ISTORIC al nivelului râului Bistrița. Bilanțul disperării după viitură. 890 de persoane s-au autoevacuat / Cod Roșu hidrologic valabil până luni

Cod portocaliu de ploi și vijelii în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în Capitală

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Ar trebui sau nu să avem încredere în sfaturile financiare primite de la AI? Iată ce spun experții!