Prima pagină » Actualitate » Traficul rutier pe Valea Oltului va fi închis pentru realizarea de lucrări în zonă. Sorin Grindeanu: În mod sigur vor exista RESTRICȚII

Traficul rutier pe Valea Oltului va fi închis pentru realizarea de lucrări în zonă. Sorin Grindeanu: În mod sigur vor exista RESTRICȚII

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că traficul rutier pe Valea Oltului va mai fi restricționat în perioada următoare pentru lucrări la infrastructura rutieră din zonă. Oficialul a adăugat că asemenea măsuri vor fi necesare și în anii viitori.

Întrebat, joi, într-o conferință de presă, despre posibilitatea unor noi închideri ale circulației pe Valea Oltului, Grindeanu a răspuns: „În mod direct şi fără nuanţe, da, pentru că vor fi lucrări”.

Ministrul a reamintit că și în anul precedent s-au impus restricții de trafic, dar nu a fost vorba despre o închidere totală, deoarece pe timpul nopții circulația a fost permisă.

„În mod sigur, în anii viitor vor exista, sau poate şi anul acesta, vor exista asemenea restricţii. Poate nu de calibrul sau de forma în care a fost anul trecut, dar vor exista, fiindcă s-a început să se lucrezee”, a explicat Grindeanu.

El a mai spus că săptămâna trecută a circulat cu autoturismul pe Valea Oltului şi a constatat că în zonă „a început să se lucreze şi se lucrează bine”.

CITEȘTE ȘI:
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Liderul din UK lăudat de Simion vrea să taie ajutoarele pentru românii din Regat. „Susținătorii AUR nu-și dau seama de adevăratul pericol”
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut