Prima pagină » Actualitate » Tragedie pe o șosea din Dolj din cauza ceții. A intrat pe contrasens și a ucis un om

Tragedie pe o șosea din Dolj din cauza ceții. A intrat pe contrasens și a ucis un om

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați că, pe DN 56, a avut loc un accident rutier, cel mai probabil din cauza ceții.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii, care din primele cercetări, au stabilit faptul că o femeie de 37 de ani, din, Poiana Mare, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56, din direcția Calafat către Craiova, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 73 de ani, din Craiova.

Din impact, autoturismul condus de aceasta a fost proiectat într-o autoutilitară condusă de un bărbat de 47 de ani, din Ciupercenii Noi”, spun reprezentanții IPJ Dolj.

În urma evenimentului rutier, din păcate, bărbatul de 73 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale, fiind declarat decesul acestuia.

Testată cu aparatul alcooltest

De asemenea, femeia de 37 de ani și o tânără de 24 de ani, pasager în autoturismul condus de aceasta, precum și o femeie de 68 de ani, pasager în celalalt autoturism, au necesitat îngrijiri medicale fiind transportate la spital, conștiente și cooperante, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cauzei decesului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
AMERICANII PLEACĂ DIN IRAK! După două decenii, SUA își retrag trupele. Iranul și aliații săi sărbătoresc plecarea
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Charles Richter, iniţiatorul celebrei scări de magnitudine Richter, a devenit seismolog dintr-o „eroare”
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!