Prima pagină » Știri externe » Trump, primul discurs după victorie. Ce mesaj i-a transmis lui Hillary Clinton

Trump, primul discurs după victorie. Ce mesaj i-a transmis lui Hillary Clinton

Donald Trump a susținut un discurs, la sediul său de campanie, după pronunțarea rezultatelor care l-au redat câștigător al alegerilor prezidențiale din SUA, în care a confirmat faptul că Hillary Clinton l-a sunat pentru a-l felicita pentru victorie și le-a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit în cursa pentru Casa Albă. Trump a promis că va fi "președintele tuturor americanilor" și că va reclădi America. "Ne vom îmbarca într-un proiect de creștere și reînnoire. Se va întâmpla. Avem un proiect economic extraordinar, ne vom dubla creșterea economică și vom avea cea mai mare putere economică din lume și, în același timp, ne vom înțelege cu toate națiunile", a promis Trump.

În debutul discursului său, Trump a confirmat informația, dată inițial pe surse de CNN, potrivit căreia Hillary Clinton l-ar fi sunat pentru a-l felicita pentru victorie, și a declarat că a felicitat-o, la rândul său, pentru munca depusă, precizând faptul că a „luptat din greu”. 

„Vă mulțumesc. Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați. Treabă complicată. Vă mulțumesc mult. Tocmai ce am primit un telefon de la secretarul Clinton. Ne-a felicitat pentru victorie, e vorba de noi și eu am felicitat-o pentru o campanie grea, a luptat din greu. Hillary a muncit foarte mult și foarte greu, de mult timp, și îi datorăm o mare recunoștință pentru modul în care ne-a servit țara și o spun sincer. Trebuie să ne reunim. Tuturor republicanilor și democraților din această țară le spun că e timpul să ne reunim ca un popor unit. E timpul”, a declarat Donald Trump.

Trump a declarat că va fi „președintele tuturor americanilor” și a catalogat campania pe care a dus-o drept „o mișcare incredibilă”, condusă de mulți oameni muncitori, „de toate rasele” care își doresc un viitor mai bun. Trump a ținut să sublinieze faptul că America are un potențial mare și că fiecare american va ajunge să îl recunoască. 

„Acesta e un lucru foarte important pentru mine. Cei care au ales să nu mă susțină în trecut, au fost câțiva, mă adresez vouă pentru ghidarea și ajutorul vostru pentru a putea lucra împreună și a unifica țara noastră. Cum am spus-o de la început, campania noastra nu a fost o campanie, ci mai degrabă o mișcare incredibilă, dusă la capăt de mulți oameni muncitori, care își iubesc țara și vor un viitor mai bun. E o mișcare compusă din americani de toate rasele, credințele, care se așteaptă ca statul nostru să îi serveasca bine. Lucrând împreună vom putea să reclădim națiunea noastră. Am ajuns să îmi cunosc țara atât de bine, are un potențial extraordinar. Fiecare american va avea ocazia să își dea seama ce potențial are”, a mai spus Trump. 

În acest context, noul șef de la Casa Albă a vorbit despre planurile pe care le are în vedere, precizând că America va deveni cea mai mare putere economică a lumii, care se va înțelege cu toate națiunile, care vor să se înțeleagă cu ea. „Ne așteptăm să avem relații foarte bune”, a spus Trump.

„O să reconstruim infrastructura, orașele. Vom avea, în sfârșit, grijă de veteranii noștri care au fost atât de loiali și pe care am ajuns să îi cunosc, în ultima perioadă, atât de bine. Ne vom îmbarca într-un proiect de creștere și reînnoire. Se va întâmpla. Avem un proiect economic extraordinar, ne vom dubla creșterea economică și vom avea cea mai mare putere economică din lume și, în același timp, ne vom înțelege cu toate națiunile, care vor să se înțeleagă cu noi. Niciun vis nu e prea mare. America nu va mai accepta nimic ce nu este bun pentru ea. Vreau să spun tuturor că în timp ce vom pune interesele americanilor mai presus de toate celelalte, ne vom ocupa în mod egal de toți, de toți ceilalți indiferent de naționalitatea lor”, a adăugat Trump.

Totodată, Trump le-a mulțumit familei și celor din staff-ul său de campanie care l-au sprijinit  în cursa pentru Casa Albă.

„Vreau să profit de acest moment să le mulțumesc celor care m-au ajutat să ajung la această noapte istorică. Vreau să le mulțumesc părinților mei, fraților mei, surorilor mele. Familie fantastică, am fost foarte norocos. Melaniei și Ivankăi, lui Erick și Tiffany, și lui Baron. Vă iubesc și vă mulțumesc și, în special, pentru că ați rezistat până la această oră. A fost dur. Vă mulțumesc tuturor! Ați făcut o treabă incredibilă! Toți mi-ați oferit un sprjin impresionant și vă spun că avem un grup foarte mare de oameni. Avem oameni foarte talentați și vă spun că a fost foarte special totul”, a mai declarat Trump.

Nu în ultimul rând, Trump s-a referit și la cei din cadrul serviciilor secrete.

„Servicile secrete sunt puternice (…) Vreau să le mulțumesc (…) Deși campania s-a terminat, munca noastră în cadrul acestei mișcări abia a început. Ne vom face treaba și sper că veți fi mândri de președintele vostru. Iubesc țara asta. Vă mulțumesc!”, a conchis Donald Trump.

ALEGERI SUA 2016 REZULTATE. Donald Trump a înregistrat o victorie istorică, fiind ales președintele Statelor Unite, potrivit ultimelor rezultate ale alegerilor. De-a lungul nopții, Donald Trump și-a menținut aproape tot timpul avansul asupra lui Hillary Clinton, chiar și în statele-cheie unde lupta era deschisă.

Contracandidata sa, Hillary Clinton, a așteptat aproape 12 ore pentru a-și recunoaște public înfrângerea în fața republicanului, iar la primele sale declarații a confirmat că l-a sunat și l-a felicitat pe Trump pentru victorie, dar și că s-a oferit să lucreze împreună în beneficiul Statelor Unite. Aceeași idee a subliniat și actualul președinte al SUA, Barack Obama, la prima sa declarație publică după alegeri. Acesta a admis că între el și Donald Trump există diferențe majore, dar a sublinait că, înainte de toate, ambii sunt americani și patrioți și trebuie să lucreze împreună pentru a duce mai departe progresul Statelor Unite ale Americii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
„Am mâncat parizer trei săptămâni după o zi de excursie”. Reportaj din județul unde vacanța e considerată o ironie
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Cum verifică experții autenticitatea unui ceai Pu-erh vechi. Industria falsurilor din spatele ceaiurilor de colecție