Prima pagină » Sănătate » Un chef celebru vrea ca educația alimentară să fie materie de studiu în școli. Petiția lui a fost semnată de peste 1,2 milioane de persoane

Un chef celebru vrea ca educația alimentară să fie materie de studiu în școli. Petiția lui a fost semnată de peste 1,2 milioane de persoane

România se află pe locul al treilea în Europa la obezitate.

România se află pe locul al treilea în Europa la obezitate. Un sfert dintre copiii români și 18% dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani sunt obezi, informează un comunicat remis MEDIAFAX de editura Curtea Veche, care deține drepturile de publicare în România ale cărților lui Jamie Oliver.

Petiția lui Jamie Oliver are mesajul „Semnează și dă mai departe!/ Sign it & Share it” și este adresată liderilor și guvernelor țărilor din G20, pentru a-i sensibiliza cu privire la introducerea în școli a unui mod obligatoriu de educație alimentară. În întreaga lume, există peste 42 de milioane de copii, sub vârsta de 5 ani, supraponderali sau obezi.

În plus, Jamie îi provoacă pe profesorii și părinții responsabili să susțină pentru cei mici de Food Revolution Day, un eveniment sărbătorit vineri în întreaga lume, un atelier de pregătire a unui sendviș special, a cărui rețetă a creat-o pentru această ocazie (Sendviș înghesuit – Squash it Sandwich).

Campaniei i s-au alăturat și numeroase personalități din întreaga lume. Cântăreții Ed Sheeran și Paul McCartney, care au răspuns pozitiv provocării lansate de Jamie, au compus o melodie educativă despre alimentația sănătoasă, care va fi lansată oficial chiar de Food Revolution Day.

„Este esențial să înarmăm generațiile viitoare cu abilitățile de care au atâta nevoie pentru a trăi vieți mai sănătoase, mai fericite și mai productive. Cred cu tărie că acesta este dreptul fiecărui copil și sper că sunteți de acord cu mine. Educația culinară va face o mare diferență în viețile viitoarelor generații, așa că vă invit să ne ajutați!”, spune Jamie Oliver.

Cei 30 de ambasadori ai Food Revolution Day România, alături de voluntarii din toată țara, pregătesc numeroase evenimente dedicate copiilor, multe dintre ele în școli și grădinițe, pentru a încuraja preocuparea adulților de a aduce educația alimentară mai aproape de copii.

Curtea Veche Publishing, care deține drepturile de publicare pentru cărțile lui Jamie Oliver în România, susține Food Revolution Day, doi dintre ambasadorii mișcării (Miruna Meiroșu și Valentina Roman) făcând parte din echipa editurii.

Food Revolution Day este un eveniment global organizat de Fundația „Jamie Oliver”. Într-o singură zi, mii de participanți, printre care se află părinți, educatori, activiști, bucătari și simpli iubitori de mâncare, se vor înarma cu instrumentele și cunoștințele necesare pentru a face alegeri sănătoase în viață.

Inițiativa nu este nici prima, nici singura a celebrului bucătar. De curând, Jamie Oliver a pornit o campanie împotriva irosirii mâncării și a propus numeroase soluții în volumul „Economisește cu Jamie” (Curtea Veche Publishing, 2014), în care arată că a venit timpul ca oamenii să ducă mâncarea la un alt nivel, cumpărând isteț, gătind inteligent și irosind mai puțin.

Maestrul bucătar britanic Jamie Oliver, în vârstă de 39 de ani, a început să gătească în localul părinților săi, The Cricketers, din Clavering, Essex, la vârsta de opt ani și foarte repede a făcut o pasiune pentru gătit, care nu l-a părăsit în perioada instruirii de la restaurantele Neal Street și River Cafe.

În 2002, el a deschis restaurantul Fifteen în Londra și fundația de caritate asociată, The Fifteen Foundation, care continuă să instruiască persoane tinere dezavantajate pentru a deveni bucătari-șefi. În momentul de față, mai sunt încă trei restaurante Fifteen în lume, la Cornwall, Amsterdam și Melbourne, de curând Jamie deschizând și un lanț de restaurante centrale în Regatul Unit, care se numesc Jamie’s Italian.

Restaurantele lui Jamie Oliver s-au înmulțit în ultimii ani, pe măsură ce renumitul maestru bucătar s-a folosit de celebritatea sa pentru a promova campanii ce militează pentru o mai bună alimentație a elevilor în școli și pentru angajarea tinerilor în industria alimentară.

Chestiunile ecologice au ocupat un loc proeminent printre interesele sale. Cartea lui de rețete culinare de criză, care îi învață pe cititori cum să evite să irosească alimentele, a fost promovată de campania Love Food Hate Waste, finanțată din fonduri guvernamentale, iar restaurantele sale își afirmă angajamentul față de cauza reciclării.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Românul reținut după carambolul din Bulgaria ar fi fost erou în mijlocul tragediei. Ce a dezvăluit patronul său: „Este în șoc”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi