Prima pagină » Magazin » Un geolog susține că Iisus a avut un fiu. Unde s-ar afla mormântul „familiei” lui Hristos

Un geolog susține că Iisus a avut un fiu. Unde s-ar afla mormântul „familiei” lui Hristos

Un geolog din Israel susține că a "confirmat" existența și autenticitatea unui mormânt din Ierusalim, în care s-ar afla rămășițele lui Iisus Hristos și ale fiului său, Iuda.

După ce a realizat o serie de teste chimice complexe, Dr. Arye Shimron spune că a stabilit legătura între Osuarul lui Iacob din secolul I, în care s-ar afla oasele fratelui lui Iisus Hristos, și mult disputatul „mormânt al familiei lui Iisus” din cartierul Talpiotul de Est, Ierusalim, scrie Daily Mail.

Cercetarea susține teoria controversată potrivit căreia Iisus ar fi fost căsătorit și ar fi avut un copil, iar reînvierea fizică nu ar fi avut loc. Potrivit lui Shimron, „fiul Domnului” a fost înmormântat alături de alți nouă oameni, printre care Iuda, fiul lui Iisus și soția sa, Maria.

Presupusa descoperire a lui Shimron a reînviat controversa legată de mormântul de la Talpiot, descoperit în 1980, care datează din timpul lui Iisus și al celui de-al Doilea Templu.

Oasele au fost descoperite în osuare, iar unul din recipiente purta inscripția „Iisus, Fiul lui Iosif”. Printre celelalte osuare s-au numărat cele cu osemintele lui Maria, Iosif, Maria, Iose, Matei și „Iuda, fiul lui Iisus”, ultimul fiind cel mai controversat.

Iosif, Maria și Iisus erau nume foarte comune în vremurile străvechi. Totuși, foarte puține familii aveau aceeași combinație de nume precum cea descrisă în Biblie. Proprietarul Osuarului lui Iacob, Oded Golan, a fost acuzat de falsificarea inscripției de pe monument, dar ulterior instanța l-a găsit nevinovat.

Alți cercetători au respins sugestia potrivit căreia mormântul din Ierusalim ar avea legătură cu Iisus. Recent, Shimron a obținut acces la Osuarul lui Iacob și a realizat peste 150 de teste chimice, analizând alte 25 de osuare. El a descoperit că amprentele de magneziu, fier și siliciu din Osuarul lui Iacob corespund cu cele din mormântul de la Talpiot.

„Această descoperire demonstrează faptul că Osuarul este autentic și în mormânt a fost îngropată familia lui Iisus din Nazaret”, a declarat, la rândul său, Simcha Jacobovici, producătorul unui documentar științific legat de descoperirea geologului din Israel. „Avem dovada că Osuarul lui Iacob a fost în Mormântul din Talpiot”, a spus Shimron.

Cei doi cercetători sunt conștienți că descoperirile lor ar putea determina o reacție dură din partea bisericii creștine, dar insistă că totul se bazează pe știință, nu pe ideologie. În situația în care oasele au fost găsite în osuare, geologul Shimron susține că nu a avut loc nicio reînviere a lui Iisus Hristos, în timp ce alții se referă la un eveniment „pur spiritual”.

Mormântul din Talpiot este acum sigilat sub un strat de beton, în timp ce osuarele se află în proprietatea Autorității Antichităților din Israel. Osuarul lui Iacob este păstrat într-un loc secret de către proprietarul său, care locuiește în Tel Aviv. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Împușcături la Casa Albă în timp ce Trump se afla înauntru. Suspectul a fost ucis
Digi24
Toți oamenii ayatollahului: aliații Iranului învață să se descurce singuri
Cancan.ro
Pescobar, DISTRUS. Restaurantul mega celebru a fost ÎNCHIS! Motivul este halucinant
Prosport.ro
FOTO. Două jucătoare se iubesc. Relația lor e pusă de un eveniment unde trebuie să fie adversare
Adevarul
Criza politică din România a stricat planul Budapestei privind gazul din Marea Neagră. Presa maghiară scrie despre acordul crucial pentru Ungaria
Mediafax
Crama de pe Autostrada Soarelui care a dus vinul dobrogean în lume
Click
Daniel Iordăchioaie, experiență de coșmar după ce a acceptat un avans de 10.000 de dolari: „M-am băgat de frică. Groapa era adâncă de doi metri, iar pământul era deasupra mea”
Digi24
„Ceasul ticăie pentru Putin. Mai are 5 luni”. Avertismentul șefului serviciilor secrete estoniene privind pierderile uriașe ale Rusiei
Cancan.ro
A dat lovitura după Survivor! Gabi Tamaș a semnat. Pe ce post TV va putea fi văzut
Ce se întâmplă doctore
Ce arată primele rezultate ale necropsiei lui Robert, elevul din Bacău mort după ce s-ar fi înecat cu un sandwich
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4. Pleacă din pole position
Descopera.ro
Marea Piramidă din Giza are sistem anti-cutremur! Cum e posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Cum a dispărut tumoarea de pe brațul unei femei deși nu a urmat vreun tratament?