Prima pagină » Știri » UNTOLD 2020 – S-a stabilit data la care începe cel mai mare festival din România / Primele abonamente, puse la vânzare de miercuri

UNTOLD 2020 – S-a stabilit data la care începe cel mai mare festival din România / Primele abonamente, puse la vânzare de miercuri

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Untold de la Cluj-Napoca va avea loc între 30 iulie - 2 august 2020. Primele abonamente la un preț special vor fi puse în vânzare începând de miercuri.

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Untold de la Cluj-Napoca va avea loc între 30 iulie – 2 august 2020. Primele abonamente la un preț special vor fi puse în vânzare începând de miercuri.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor Untold transmis, luni, abonamentele sunt disponibile doar pentru cei care se înregistrează pe site-ul festivalului.

„Unul dintre cele mai așteptate festivaluri de muzică din lume, Untold își deschide porțile tărâmului magic, în anul 2020, în perioada 30 iulie – 2 august. La cea de-a cincea ediție peste 375.000 de participanți veniți din întreaga lume au trecut pragul festivalului și au trăit momente unice alături de cei peste 200 de artiști internaționali de pe cele 10 scene. Organizatorii și-au propus să-și depășească recordurile de la ediția aniversară din 2019, când festivalul a fost sold out încă din luna iunie. Primele abonamente la un preț special pentru festivalul Untold 2020 se vor pune în vânzare, miercuri, 20 noiembrie, ora 14.00. Acestea sunt disponibile doar pentru cei care se înregistrează pe untold.com. Fanii festivalului au mai multe opțiuni de abonamente. Abonamentele General Access sunt la prețul special de 109 euro plus taxe, din prețul final de 199 de euro plus taxe. Participanții au la dispoziție și abonamentele General Access Flexi la prețul de 119 euro plus taxe, din prețul final de 214 euro plus taxe. În niciuna dintre variantele de mai sus, cumpărătorii nu pot returna abonamentele”, se arată în comunicat.

De asemenea, fanii festivalului clujean au posibilitatea să cumpere și abonamente General Access Risk Free la prețul de 122 euro plus taxe, din prețul final de 216 euro plus taxe, iar cei care au achiziționat abonamentul pot realiza check-in-ul gratuit în termen de maxim 30 de zile de la achiziția acestuia și îl pot returna cu până la cel puțin 14 zile înaintea de începerea festivalului.

„Vor fi disponibile și abonamentele VIP la prețul de 309 euro plus taxe, din prețul final de 399 de euro plus taxe. Abonamentul VIP este dedicat celor care au peste 18 ani, iar cei care îl achiziționează pot realiza check-in-ul gratuit în termen de maxim 30 de zile de la plata abonamentului”, se mai arată în comunicat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nostradamus cel viu” face o profeție înfiorătoare pentru următoarele luni ale lui 2026
Digi24
Avertisment de la Guvern: România riscă penalizări de 15 miliarde de euro
Cancan.ro
BREAKING | Plutonierul major în rezervă Rădoiu Ovidiu-Nicolae a murit la doar 37 de ani
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Rețeta grecească de gogoși care a cucerit internetul. Cum faci acest desert pufos și delicios în doar 20 de minute
Digi24
„Iranul ne ține arma la tâmplă”, avertizează un fost șef al CIA. Ce spune Leon Panetta despre opțiunile lui Trump de a încheia războiul
Cancan.ro
Andreea Sasu a fost dusă din nou de urgență la spital. Philipp Plein, mesaj sfâșietor
Ce se întâmplă doctore
Focar de norovirus pe o navă de croazieră din Caraibe: peste 100 de persoane infectate. Cum diferă de Covid-19 și Hantavirus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Noul model Dacia Striker, surprins în trafic pe autostrada din Argeș. Imagini exclusive cu noul crossover
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Pierderea biodiversității amenință direct sănătatea oamenilor, arată un nou studiu: dispariția polenizatorilor afectează alimentația și veniturile