Prima pagină » Știri externe » Ursula von der Leyen: UE vrea DIALOG cu SUA, dar „suntem pregătiți să reacționăm prin contramăsuri”

Ursula von der Leyen: UE vrea DIALOG cu SUA, dar „suntem pregătiți să reacționăm prin contramăsuri”

Uniunea Europeană vrea dialog cu Statele Unite la nivel comercial, dar este pregătită să riposteze la taxele vamale impuse de președintele Donald Trump, afirmă Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.

”Am discutat despre efectele tarifelor comerciale americane. Aceste tarife generează costuri imense pentru cetățenii americani și pentru companii, iar, în același timp, au un impact masiv asupra economiei globale. Sunt lovite în mod special țările în curs de dezvoltare, iar acesta este un moment major de turnură pentru Statele Unite. Cu toate acestea, noi suntem pregătiți să negociem cu Statele Unite, am oferit posibilitatea unui acord cu zero taxe pentru produsele industriale, așa cum am procedat cu succes cu mulți alți parteneri comerciali, pentru că Europa este pregătită mereu de un acord bun, deci, menținem această opțiune pe masa negocierilor”, a declarat Ursula von der Leyen, cu ocazia întrevederii pe care a avut-o cu premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store.

”Dar suntem pregătiți și să reacționăm prin contramăsuri și să ne apărăm interesele. În plus, ne vom proteja și de efectele indirecte, prin diversificarea relațiilor comerciale. În acest sens, vom crea o forță de monitorizare a importurilor, vom colabora cu industria pentru a ne asigura că avem baza necesară pentru măsuri politice și vom menține contactele pentru a minimiza efectele acțiunilor noastre la nivel reciproc”, a avertizat Ursula von der Leyen.

Donald Trump a anunțat, săptămâna trecută, aplicarea de taxe vamale generalizate, pe bază de reciprocitate, inclusiv în relațiile comerciale cu țările Uniunii Europene, afirmând că este ”ziua eliberării” companiilor americane și a ”independenței economice”.

Importurile din Uniunea Europeană vor fi taxate cu 20%, iar cele din Marea Britanie cu 10%. China ar urma să fie taxată cu 34%, India cu 26%, Coreea de Sud cu 25%, iar Elveția cu 31%. Pentru Australia și Turcia, tarifele vamale impuse de SUA vor fi de 10%, pentru Japonia de 24% și pentru Israel de 17%. China a anunțat deja impunerea de tarife vamale de 34% împotriva Statelor Unite. Uniunea Europeană și Marea Britanie pregătesc măsuri simetrice, iar președintele Franței, Emmanuel Macron, a cerut suspendarea investițiilor UE în Statele Unite.

Foto: Profimedia

Video: Comisia Europeană

Citește și:

Liderul OPOZIȚIEI din Franța critică atitudinea fostului premier, Gabriel Attal/ „ Este gata să facă orice pentru a exista”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Hotelul care îți dă banii înapoi în funcție de cât de mult plouă
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Eva în costum de baie! Prezentatoarea TV i-a uimit pe fani
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
BCE: România, printre țările UE cu cea mai mare creștere a investițiilor publice. Nivel record susținut de fonduri europene
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto spion din România: Noua Dacia Duster Facelift (2027) prinde contur. Ce trădează prototipul camuflat
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Tinerețe contra cost: cât din industria longevității este știință?