Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Victor Ponta: „Este și o bătălie economică între Europa și America”

Victor Ponta: „Este și o bătălie economică între Europa și America”

Bianca Dogaru

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Victor Ponta, fostul prim-ministru al României, a luat poziție fermă față de o posibilă ordonanță de urgență care ar putea restricționa libertatea de exprimare pe rețelele sociale. Acesta a declarat că se opune oricărei forme de cenzură și a sugerat chiar proteste publice împotriva unei asemenea măsuri. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Victor Ponta a afirmat că se va implica activ în opoziția față de orice inițiativă legislativă care limitează dreptul la liberă exprimare. Acesta a comparat situația cu o dictatură informațională și a subliniat că astfel de măsuri sunt contrare principiilor democratice.

„Această ordonanță va ajuge în Parlament, după care va ajunge la mine pentru promulgare. Nu o voi accepta niciodată. Eu pentru asta o să ies în stradă! Jos cenzura! Aveam melodia Paraziților, nu?”

UE versus SUA în domeniul tehnologiei

Fostul premier a punctat și diferențele dintre SUA și UE în ceea ce privește dezvoltarea tehnologică. Potrivit acestuia, Uniunea Europeană nu a investit suficient în crearea propriilor rețele sociale, preferând să impună reglementări și sancțiuni giganților americani.

„Este și o mare bătălie economică între Europa și America. Uniunea Europeană, neinvestind deloc în tehnologie, am ajuns la concluzia că stăm și dăm amenzi la Google, Facebook, X, în loc să fim și noi deștepți, să facem noi rețele și să câștigăm noi bani.”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce să scoți din mașină pentru a consuma mai puțin?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!