Prima pagină » Actualitate » VIDEO | 15 persoane au fost duse la audieri într-un dosar de înșelăciune, fals și uz de fals. La ce sumă se ridică prejudiciul cauzat

VIDEO | 15 persoane au fost duse la audieri într-un dosar de înșelăciune, fals și uz de fals. La ce sumă se ridică prejudiciul cauzat

Bianca Iliescu

Poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 3, au pus în executare, joi, 15 mandate de aducere, în Municipiul București și județele Sibiu și Constanța. În dosarul penal sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 160.000 de euro.

În urma datelor și probelor administrate în cauză, autoritățile au concluzionat că mai multe persoane, ar fi încheiat, în mod fraudulos, contracte de telefonie mobilă, în numele unor societăți comerciale. Infracțiunea a fost realizată prin falsificarea de documente, iar indivizii și-au însușit, ulterior, bunurile.

Potrivit probatoriul administrat, suspecții ar fi beneficiat de sprijinul mai multor persoane, care ar fi intermediat activarea contractelor sau ridicarea terminalelor mobile. Ca urmare, 15 persoane au fost conduse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun, în urma punerii în aplicare a mandatelor de aducere.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Sector 3, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, vor continua cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratelor de Poliție Județene Sibiu și Constanța.

Autoritățile au precizat că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală și are ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului. În acest context, activitatea nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa foto: Poliția Română


CITEȘTE ȘI:

UPDATE | Procurorii DNA, percheziții la Primăria Capitalei. Au fost ridicate mai multe dosare personale ale unor directori din PMB

VIDEO | UPDATE – Gabriela Dragomirescu, arestată preventiv. Șefa Medochemie a furat din firmă 18 milioane de lei în cash, ceasuri și bijuterii

VIDEO: Țeapa luată de un român care a plătit aproape 88.000 de euro pentru o mașină, dar nu a văzut-o niciodată

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Atac într-un aeroport frecventat de români. Peste 300 de persoane au fost rănite și 12 pasageri și-au pierdut viața
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Război total pe bugetul UE. Germania cere măsuri și mai drastice
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli