Prima pagină » Actualitate » VIDEO. Accident la Campionatul Naţional de Super Rally. Mașina condusă Mihai Leu a scăpat de sub control și a rănit uşor doi copii

VIDEO. Accident la Campionatul Naţional de Super Rally. Mașina condusă Mihai Leu a scăpat de sub control și a rănit uşor doi copii

Pilotul Mihai Leu a intrat cu mașina de raliu pe care o conducea într-un gard în timpul unei curse la Târgu Mureș din cadrul Campionatul Naţional de Super Rally. Doi copii au fost accidentați ușor în urma incidentului.

Accidentul a avut loc la a doua etapă din Campionatul Naţional de Super Rally care a început sâmbătă, la ora 8:00, pe circuit stradal în municipiul Târgu Mureş. 25 de concurenţi s-au înscris la startul cursei care s-a desfăşurat în zona centrală a oraşului, fiind compusă din câte 3 ture a 1,8 kilometri fiecare.

Pilotul Mihai Leu a concurat pe un monopost, prototipul Radical SR8, maşina condusă de campionul român fiind unul dintre cele cinci monoposturi prezente pe traseul de concurs.

În ultima manşă a competiţiei Super Rally de la Târgu Mureş, monopostul pilotat de Mihai Leu a scăpat de sub control într-un viraj, a lovit un parapet şi a rănit uşor doi copii care se aflau printre spectatori.

„În urmă cu puţin timp, la intersecţia Ştefan cel Mare cu Borsos Tamas, avut loc un accident. Un autoturism de curse condus de un bărbat, de 54 de ani, a acroşat un gard de siguranţă, rănind, totodată, doi minori, de 6 şi 8 ani, aflaţi după gard. Ambii copii au fost transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

 „Am pus frână, mașina a plecat pe frânare, am încercat să o redresez, nu am reușit.(…) Mașina a atins gardul, care a căzut. Așa s-a întâmplat., a declarat pilotul Mihai Leu pentru digi24.ro.

Pilotul a precizat că a vorbit cu cei doi copii și cu părinții acestora.

„Singurul sentiment este o părere extraordinară de rău pentru ce s-a întâmplat. Am pierdut controlul mașinii, n-am putut s-o controlez. Au fost 2 copii. Am vorbit cu ei. Unul are o rană la picior. L-au cusut la spital și va pleca acasă.”, a adăugat Mihai Leu.

Directorul sportiv al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Ioan Badiu, a declarat, pentru Agerpres, că incidentul s-a petrecut în ultima manşă de concurs în care au evoluat cei mai buni piloţi din campionat, Jerome France şi Mihai Leu, iar maşina condusă de Mihai Leu a fost scăpată de sub control.

„Monopostul a fost scăpat de sub control de către Mihai Leu, a încercat să o redreseze, a redresat-o pe moment, aşa ne-a spus domnul Mihai Leu, şi, din păcate, a lovit gardul de protecţie care este pe toată distanţa circuitului. Evenimentul a fost oprit, era chiar ultima manşă de concurs, nu mai avea sens să mai continuăm, ar fi fost doar de un restart pentru Jerome France, însă am decis să îl oprim. Mai erau câteva viraje de făcut. (…) Nu s-a impus internarea, concursul s-a întrerupt, nu a fost un incident grav”, a declarat Ioan Badiu.

Recomandarea video

Mediafax
Cum s-a transformat o zonă din Bulgaria într-un magnet pentru britanici: Este ca Amalfi, dar mai ieftină
Digi24
Cea mai puțin vizitată țară din Europa, pentru că turiștii o găsesc „plictisitoare”
Cancan.ro
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în urmă cu puțin timp. S-a scris istorie cu un RECORD incredibil
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Serialele tip microdrame generate de IA revoluționează industria divertismentului din China
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
După eșecul negocierilor de la Islamabad, Trump anunță o blocadă a SUA asupra Strâmtorii Ormuz: „Suntem pe deplin «gata de acțiune»”
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât de des trebuie să verificăm anvelopele mașinilor?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
„Laptele auriu”, băutura recomandată pentru un somn profund și odihnitor