Prima pagină » Război în Ucraina » VIDEO Adrian Năstase: „PSD-ul de astăzi are o sarcină ingrată să guverneze cu PNL, un sacrificiu”

VIDEO Adrian Năstase: „PSD-ul de astăzi are o sarcină ingrată să guverneze cu PNL, un sacrificiu”

Invitatul lui Marius Tucă la ediția specială ”Războiul din Ucraina”, transmisă live de Gândul, Adrian Năstase, fost președinte al PSD, a vorbit, prin comparație, despre PSD-ul de odinioară și cel aflat în actuala formulă de guvernare.

„Nu vreau să fiu foarte critic, dar aș spune că PSD-ul pe care l-am înființat avea o privire foarte puternică spre viitor. PSD-ul de astăzi este preocupat doar de guvernare și are o sarcină extrem de ingrată să guverneze cu PNL și cu președintele Iohannis. Este un sacrificiu pe care îl face PSD-ul de astăzi”, a conchis fostul premier.

Reamintim că între 1992-1996, decembrie 2004-  martie 2006, Adrian Năstase a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Între 2001-2005, invitatul lui Marius Tucă a fost  preşedinte al Partidului Social Democrat, iar între 2001-2004 acesta ocupat funcția de prim-ministru al României.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pentru prima dată din 1972, oamenii văd din nou Pământul din drumul spre Lună. NASA a publicat imaginile din a treia zi a misiunii Artemis II
Digi24
Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Vremea de Florii 2026: Prognoza meteo pentru weekendul de sărbătoare
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
„E o glumă”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirmă că forțele armate ale țării sunt „la un pas de criză”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță surprize de proporții în București și în celelalte orașe din România
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
IGPR anunță schimbări în 2026: categorii de permis ce vor fi interzise pe autostradă anul acesta
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Astronomii au făcut o descoperire surprinzătoare despre radiația întunecată