Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe: „Marea Neagră devine o zonă de interes strategic pentru SUA”

VIDEO | Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe: „Marea Neagră devine o zonă de interes strategic pentru SUA”

Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe și europarlamentar, președinte al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a vorbit despre faptul că Senatul SUA a aprobat Legea care autorizează bugetul apărării, ce include şi un amendament privind securitatea în zona Mării Negre. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Senatul american a adoptat Strategia de Securitate la Marea Neagă. Proiectul de lege solicită administrației de la Washington o politică mai solidă a SUA față de regiunea Mării Negre.

„Foarte important, mult mai important decât tot ce știu eu despre legea asta, este că ea se cheamă National Defense Authorization Act (NDAA), asta înseamnă act pentru autorizarea apărării naționale. De fapt, complet ar fi să spun: pentru autorizarea bugetului apărării naționale. Am înțeles că a fost votată și de mulți republicani, că între democrați și republicani este un echilibru. Urmează să se discute și în Camera Reprezentanților. Este vorba de buget (expresia sintetică a oricărei politici). Acolo vezi realitatea politicii. Asta arată o politică, nu este un text de lege. Este mai mult decât o expunere de motive, este asumarea unei anumite politici”, a declarat Adrian Severin.

Severin: „Trebuie să dai siguranță riveranilor, ca să menții echilibrele de putere”

Conform fostului ministrul al Afacerilor Externe, Marea Neagră devine o zonă de interes strategic pentru SUA. „Am putea întreba: cu ce ocazie? Eu nu sunt de parte Rusiei, dar trebuie să fiu de partea adevărului. Rusia este stat riveran, parte a Convenției de la Montreux (un tratat în care se dau niște drepturi și niște responsabilități foarte importante în bazinul Mării Negre. Una dintre ideile fundamentale tratatului – faptul că în Marea Neagră nu pot intra nave de război ale neriveranilor. Poate să intre pentru puțin timp, dar cu un anumit tonaj. Trebuie să dai siguranță riveranilor, ca să menții echilibrele de putere din Marea Neagră. Nefiind riveran, nu ai cum să întărești prezența militară.”

„Nicolae Titulescu vorbea despre Marea Neagră ca marea riveranilor. Sigur, eu sunt de asemenea de acord că România este membru NATO, Bulgaria este membru, dar dacă cineva vrea să întărească NATO pe această zonă, să întărească armata noastră, nu să vină cu armata lui la noi”, a mai spus Severin.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Poate Maia va deveni într-o zi președinta României”. Maia Sandu, întrebată din nou despre unirea Republicii Moldova cu România
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Grindina a făcut prăpăd în România. Ciclonul a lovit o mare parte din țară
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Mai mulți răniți după ce un bărbat a intrat cu mașina într-o mulțime în Italia. Șoferul a înjunghiat un trecător care a încercat să-l oprească
Mediafax
Cel mai slab rezultat din istorie pentru titlurile de stat
Click
Horoscop 17 mai. Leii sunt în centrul atenției, Scorpionii au de luat decizii importante
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Cât durează finala Eurovision 2026. Ora la care se va termina spectacolul de la Viena
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
De ce muzica agresivă îi calmează pe unii oameni. Ce spun psihologii despre metal, furie și anxietate