Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO Cristoiu: „Dictatura oficială anti-rusească din Occident e mult mai puternică chiar decât în Rusia”

VIDEO Cristoiu: „Dictatura oficială anti-rusească din Occident e mult mai puternică chiar decât în Rusia”

Dictatura oficială anti-rusească din Occident, mai puternică decât în Rusia

Discursul lui Vladimir Putin este un semnal dat țărilor nemulțumite de încercarea Occidentului de a impune democrația sau valorile lor, întrucât „dictatura oficială anti-rusească din Occident e mult mai decât în Rusia” , spune publicistul și scriitorul Ion Cristoiu, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială, transmisă live de Gândul.

„El (Putin n.red) nu se adresează în partea asta a discursului, rușilor. Pentru ruși este discursul acela „ei sunt mari și Ucraina-i reprezintă pionul otrăvit al Americii. Acesta este un prim mesaj dat forțelor, grupărilor, partidelor, indivizilor, scriitorilor din Occident”, a declarat Ion Cristoiu.

Cristoiu spune că Putin s-a adresat cetățenilor din alte state ale lumii care sunt nemulțumiți de „încercările” Occidentului de a „impune” democrația sau valorile lor.

„Există un alt semnal dat restului lumii unde sunt țări nemulțumite de încercarea Occidentului de a impune democrația sau valorile lor, adică a ceea ce Nicolae Ceaușescu numea „amestecul în afacerile interne”. De asta, singurul criteriu de a aprecia poziția față de Moscova este dacă ai fost sau nu de partea sancțiunilor”, a declarat el

De asemenea, Cristoiu consideră că în acest moment dictatura oficială anti-rusească din Occident este mai puternică decât în Rusia.

„Numărul, ca state și ca populație este mult mai mare decât numărul cetățenilor occidentali, care nici ăia nu cred că sunt toți, pentru că, culmea, dictatura media și dictatura oficială anti-rusească din Occident e mult mai puternică chiar decât în Rusia”, a afirmat Cristoiu.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
BMW acuză Rusia că fabrică mașini la uzina din Kaliningrad fără permisiunea sa