Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Profesorul Astărăstoae: „Presa a abandonat rolul de pază al democrației. Nu mai știi care este adevărul”

VIDEO | Profesorul Astărăstoae: „Presa a abandonat rolul de pază al democrației. Nu mai știi care este adevărul”

Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, bioetician, medic legist, fost președinte al Colegiul Medicilor din România, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta este de părere că apar tot mai multe știri false, iar oamenii nu mai știu ce este adevărat și ce nu. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Presa și-a abandonat rolul de pază al democrației și s-a ideologizat. Au apărut niște mișcări care au o anumită ideologie și care manipulează prin omiterea unor fapte și exagerând alte fapte. Nu mai știi care este adevărul. Eu, de exemplu, am trecut prin suficiente anchete și îmi aduc aminte ce spuneau procurorii, iar presa le prelua și erau minciuni de-astea gogonate. S-a dovedit că sunt minciuni. Așa sunt unii ziariști (chiar și din presa străină). Totuși, am văzut niște ziariști care și-au făcut datoria și care au făcut niște anchete care au durat și 2-3 ani. Sunt puțini, într-adevăr, dar măcar mai există, chiar și la noi”, a declarat profesorul.

Se spune că în lume se încearcă o „demonizare a democrației”, a mai spus acesta.

Astărăstoae: „Progresismul nu mai ține cont de tradiție, de spiritualitate”

„Nu se încearcă un compromis, o dezbatere de idei etc. Este o refacere falsă a istoriei și o manipulare. Încet-încet are loc această spălare pe creier. Unii spun că este o resetare a întregii societăți și o încercare de a demoniza democrația, astfel ca un grup de elită să conducă.

Și în România și-a făcut loc o astfel de ideologie. Progresismul nu mai ține cont de tradiție, de spiritualitate, iar totul se transferă către bunurile materiale și satisfacțiile materiale. Este o expresie clară a neomarxismului cultural, care a început de la școala Munchen, apoi a fost exportat în Statele Unite Americii. În decurs de decenii, încet-încet a ocupat universitățile, iar din universități s-a propagat în mediul social”, a încheiat Vasile Astărăstoae.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
BMW acuză Rusia că fabrică mașini la uzina din Kaliningrad fără permisiunea sa