Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Victor Ponta: „De frica partidelor suveraniste, celelalte forțe politice ar trebui să se trezească”

VIDEO | Victor Ponta: „De frica partidelor suveraniste, celelalte forțe politice ar trebui să se trezească”

Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. La nivel european, cei care votează vor să se pună bine cu cei care se află la putere, spune Ponta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Avem sistemul PSD-PNS și avem anti-sistemul AUR. Într-adevăr, va fi greu. 75% nu vor fi interesați pe bune de alegeri, iar 25% vin că așa trebuie”, a declarat Victor Ponta.

Partidele suveraniste nu pot câștiga puterea la nivelul UE, este de părere fostul premier al României.

„De fapt, și la nivel european, ca și la nivel românesc, cei care vin la vot (vin puțini) vor să se pună bine cu ăștia de la putere. Nu vor să se certe cu ei. În Germania, probabil că FD va avea 15%. De frica acestor partide suveraniste, blatul acesta de 2 bani și total ineficient la nivel european, ar trebui să fie zdruncinat un pic, nu să se rupă, dar să se trezească oamenii, că nu îi mai suportă lumea. Să facă ceva”, a mai spus Ponta, în emisiunea ”Marius Tucă Show”.

USR, PMP și Forța Dreptei bat palma pentru alegeri

USR, PMP și Forța Dreptei s-au aliat împotriva dușmanului electoral, care guvernează „mincinos” România, afirmă ei.  Cătălin Drulă, Eugen Tomac și Ludovic Orban au stat drept în fața electoratului, cu armata de zeci de parlamentari în spate, și au anunțat cu emfază construirea unui proiect politic, într-un moment nefericit ales, când tot politicul era afundat în buchisirea Legii bugetului.

Noua construcție va purta numele Alianța Dreapta Unită. În discursurile susținute la evenimentul de lansare, liderii i-au luat ca ținte predilecte pe Marcel Ciolacu, Klaus Iohannis, Lucian Bode și Eduard Hellvig.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!