1 DECEMBRIE. Scrisoare din Bruxelles: „România în care m-aș întoarce este o țară în care normalitatea nu e o excepție de breaking news”

La Bruxelles, de 1 Decembrie, românii din diasporă se vor aduna în Piața Schuman. Data cu semnificație istorică pentru țară va fi însă și contextul evenimentului din capitala Belgiei. Sub motto-ul „Fără fracturare hidraulică, fără cianurare”, Alexandru Popescu, activistul care a traversat Europa pe jos pentru a ajunge să înmâneze Parlamentului European mesajul societății civile românești, va fi întâmpinat de românii de peste granițe. De asemenea, vor avea loc și un mars de la Consiliul European până la Parlamentul European, un miting, dar și o ceremonie găzduită de  grupul Verzilor și de GUE/NGL, care au lupta împotriva  fracturării  hidraulice și a cianurarii.

Toate acestea însă nu ar fi fost posibile fără implicarea unor oameni care, în ciuda problemelor întâmpinate, au încă încrederea că vocea lor poate fi auzită, că încăpățânarea are deseori rezultate bune. Printre aceștia, Mihaela Popescu. Din anul 2007, românca de profesie jurist locuiește în Regiunea Flamandă a Belgiei. În ultima perioadă însă, și-a dedicat tot timpul și atenția proiectelor menite să protejeze mediul.

REACȚIE Radu Marinescu, fost ministru al Justiției, le răspunde celor de la PNL: „Ajunge cu ipocrizia și cu dublul standard”

20:34

NEWS ALERT Incendiu puternic la acoperișul unui bloc din Suceava. Pompierii intervin cu cinci autospeciale de stingere

20:26

„Sunt membru activ al grupului informal SOS Roșia Montană Bruxelles, grup născut în urma evenimentelor din toamna românească„, a povestit ea într-un interviu acordat gândul. „Inițial a avut ca scop desfăsurarea de proiecte pentru salvarea  Roșiei  Montane, lărgindu-și ulterior  aria de activitate și către alte teme de interes: fracturarea hidraulică, landgrabbingul, microhidrocentrale pe râurile de munte, despăduriri etc”, a mai explicat aceasta.

Pe 2 noiembrie, în primul tur al alegerilor electorale, Mihaela Popescu a votat la Bruxelles, la Consulat, la una dintre cele patru secții de votare organizate la Bruxelles – singurele din Belgia: „Lucrurile au mers destul de repede față de alte orașe din Europa. Am stat la coadă doar o oră și jumătate (…) Dar am urmărit cu stupoare condițiile de vot oferite celor de la Paris, Viena, Torino, Munchen, Londra, Stuttgart, Dublin„, își amintește ea.

„Inimile celor din diaspora bat la unison cu cele ale celor din țară”

În duminica celui de-al doilea tur de scrutin, se afla în țară, așa că procesul de vot s-a desfășurat în numai 10 minute. Lecția a fost sau ar trebui totuși învățată după toate acestea: „Cred că cei care se ocupă de organizarea lor ar avea ceva de învățat: anume că obstacolele ridicate în drumul nostru către vot nu au făcut decât să ne mobilizeze și să ne determine și mai mult să ne exercităm drepturile„, spune Mihaela.

„România, după cum s-a văzut, a reacționat foarte prompt la incidentele înregistrate în diaspora. Au fost organizate proteste de solidaritate cu diaspora în nenumărate orașe, lucru pentru care le mulțumim celor din țară. Cred că, la un anumit nivel de simțire și de conștientizare a anumitor lucruri, inimile celor din diaspora bat la unison cu cele ale celor din țară. Toamna românească a trezit conștiințe, a unit spirite, a născut și coagulat mișcări civice, iar acest lucru se vede acum”, adaugă ea.

Ce altceva se mai vede? Speranța încă vie în ochii românilor, crede Mihaela Popescu.

„Pe plan politic probabil vom asista la o nouă migrare în masă a politicienilor din Parlament, în clasicul proces de modificare a taberelor după alegeri și în spiritul traseismului dâmbovițean. Pe plan social, observ însă că oamenii încă trăiesc euforia alegerilor. Partea pozitivă este că oamenii au acum speranță„, afirmă românca.

FOTO: Facebook – Mihaela Popescu (stânga) și Daria Pîrvu (dreapta), organizatoarele evenimentului de la Bruxelles

Speranță are și ea. Mărturisește că gândul reîntoarcerii acasă nu-i este străin: „Dacă România se va îndrepta pe drumul pe care ni-l dorim, desigur că mă voi întoarce în țară„, spune Mihaela. „Am adresat această întrebare și prietenilor mei din diverse orașe din Europa și nu numai și mulți au răspuns, fără ezitare, că s-ar întoarce imediat în țară, pentru a contribui cu know-how-ul acumulat în țările în care locuiesc acum la renașterea țării noastre”, mai povestește ea.

Efortul pentru schimbarea feței României trebuie să fie unul comun: al oamenilor din țară, al diasporei și, nu în ultimul rând, al politicienilor și a noului șef al statului.

„Așa cum au spus grupurile noastre în Scrisoarea deschisă a diasporei către președintele ales Klaus Iohannis, ne dorim ca țara noastră să revină acolo unde îi este locul: printre țările privite cu respect pe plan internațional”, a explicat Mihaela. „Aș cita din scrisoarea deschisă: Pe plan intern așteptăm ca prin sintagma ‘România noastră” folosită de Domnia-Voastră (Klaus Iohannis, n. red) să înțelegeți că România este cu adevărat a noastră și nu a celor care sunt, vremelnic, la putere și-o împart și o vând după bunul lor plac în disprețul total al legii, și nici a corporațiilor din întrega lume, care au primit cadou toate resursele noastre naturale (terenuri arabile, păduri, petrol și gaze convenționale și neconvenționale, metale prețioase, ape minerale), cu beneficii umilitor-nesemnificative pentru România și pentru cetățenii săi și cu riscuri enorme asupra mediului. Nu dorim continuarea politicii de transformare a României într-o colonie și a românilor într-o forță de muncă ieftină pe plantațiile colonializate în propria țară. Așteptăm de la noul Președinte ca acesta să fie apărătorul intereselor naționale și al propriilor cetățeni„, a adăugat ea.

„România în care m-aș întoarce ar fi o țară în care normalitatea (…) nu ar fi o excepție de breakingnews”

Iar pentru români, mesajul Mihaelei este mai degrabă un îndemn la implicare în tot ceea ce se întâmplă în jurul lor și de care ar putea să depindă viitorul: „să lase pentru o clipă preocupările personale la o parte și să se gândească la ceea ce se întâmplă cu țara noastră, la drumul pe care aceasta se îndreaptă, pentru că s-ar putea să fie unul ireversibil. Să se implice mai mult în problemele comunității în care trăiesc, să ia atitudine față de încălcarea drepturilor omului, față de problemele grave care amenință România: gazele de șist și fracturarea hidraulică, exploatările miniere prin cianurare, despăduririle masive, distrugerea râurilor de munte… Să se gândeasca că neimplicarea lor îi face complici la reușita acestor proiecte cu impact ireversibil asupra mediului și asupra sănătății oamenilor”.

Gândurile sale către o Românie ideală sunt adunate acum într-o scrisoare scurtă, dar plină de înțeles: „România în care m-aș întoarce ar fi o țară în care normalitatea ar prima și nu ar fi o excepție de breaking news, o țară în care politicienii ar reprezenta chiar interesele celor care i-au ales, și nu propriile intrerese, în care legea ar fi aceeași pentru toți, în care oamenii care taie pădurile și-ar da seama că își taie propriile resurse de oxigen, în care angajații companiilor care desfășoară proiecte distructive pentru mediu și-ar da seama că, cu fiecare proiect realizat, bat un cui în coșciugul copiilor și nepoților lor…”