Prima pagină » Știri » 130.000 de lei pentru o broșură cu GREȘELI. Ilie Năstase, de două ori NUMĂRUL DOI mondial

130.000 de lei pentru o broșură cu GREȘELI. Ilie Năstase, de două ori NUMĂRUL DOI mondial

Consilierul general Cătălin Deaconescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că Primăria Capitalei a plătit 130.000 lei unei firme pentru a tipări o broșură împărțită turiștilor, în care apar mai multe greșeli, între care cea care arată că Ilie Năstase a fost de două ori numărul 2 mondial.

„Primăria Capitalei, prin Administrația Monumentelor a plătit 130.000 de lei unei firme din Galați pentru a tipări o broșură, în care apare o greșeală impardonabilă în ceea ce privește performanța lui Ilie Năstase, în care se specifică faptul că a fost de două ori numărul doi Mondial, iar în realitate a fost numărul unu. Iar trecerea lui Bacalbașa în această broșură a personalităților bucureștene iar este o greșeală, pentru că Bacalbașa doar a studiat în București, însă el a activat la Galați”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cătălin Deaconescu, consilier PNL.

Este vorba despre broșura „O sută de personalități bucureștene”, tipărită de Administrația Monumentelor, pentru turiști.

În această publicație, medicul-politician Nicolae Bacalbașa este dat drept un „produs” al Capitalei, când de fapt acesta doar a studiat în București și a lucrat la Galați. Totodată, fostul tenisman Ilie Năstase este trecut în broșură drept „un fost jucător profesionist de tenis de câmp. A fost numărul doi mondial de două ori”.

În realitate, Ilie Năstase a fost numărul unu mondial.

Potrivit anunțului pe SEAP, publicat pe Facebook de Cătălin Deaconescu, Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic a plătit 127.350,00 lei pentru 25.000 de broșuri.

Contactați de MEDIAFAX pentru un punct de vedere, până la momentul publicării știrii, reprezentanții Primăriei Capitalei nu au furnizat un răspuns.

foto: captură digi24.ro

foto: Mediafax Foto / Octav Ganea

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Câți adolescenți din România folosesc AI pentru învățare sau creativitate? Răspunsul, direct dintr-un studiu Google
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!