Prima pagină » Știri » Accident grav în Teleorman, soldat cu moartea șoferului și rănirea a doi pasageri. Mașina în care se aflau cei trei s-a răsturnat în afara carosabilului

Accident grav în Teleorman, soldat cu moartea șoferului și rănirea a doi pasageri. Mașina în care se aflau cei trei s-a răsturnat în afara carosabilului

Un șofer a murit, sâmbătă, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe Drumul Județean 701 (DJ701), în comuna Gratia, din județul Teleorman.

În urma accidentului, alte două persoane aflate în mașină au fost rănite și au avut nevoie de îngrjiri medicale.

Echipajele medicale deplasate la fața locului au constatat decesul conducătorului auto și au acordat primele îngrijiri medicale pasagerilor răniți, la fața locului, apoi le-au transportat  la spital.

Polițiștii fac cercetări în acest caz și vor stabili cauza producerii accidentului, dar – cel mai probabil – mașina s-a răsturnat în afara carosabilului din cauza vitezei.

Un microbuz cu 10 pasageri la bord, între care un copil de 9 ani, s-a răsturnat pe un drum din Vrancea

Un microbuz cu zece pasageri la bord, între care un copil de 9 ani, s-a răsturnat, sâmbătă, pe Drumul Național 11A (DN11A) din comuna Corbița, judeţul Vrancea, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea.

Din fericire, copilul de 9 ani, o fetiță, nu a fost rănită, iar la spital a fost transportată o singură persoană, o femeie în vârstă de 62 de ani. Ceilalți pasageri nu au solicitat acordarea de îngrijiri medicale.

Microbuzul făcea curse regulate pe ruta Brașov-Huși, iar când s-a răsturnat în afara carosabilului, în momentul accidentului mergea către Brașov.

Accident teribil în Vrancea. O persoană a murit, după ce remorca unui tir s-a răsturnat peste o maşină

O persoană a murit, iar alta a fost grav rănită, miercuri, după ce remorca unui tir s-a răsturnat peste o maşină pe o şosea din judeţul Vrancea.

La faţa locului a ajuns şi o macara a pompierilor, pentru ridicarea remorcii și pentru ca echipajele de intervenţie să caute și alte eventuale victime printre fiarele contorsionate.

Accidentul a avut loc pe Drumul Național 2 (Drumul European 85), în localitatea Călimăneşti. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea, în accident au fost implicate două autovehicule, un TIR şi un autoturism. În urma impactului, remorca TIR-ului s-a răsturnat peste autoturism.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...