Prima pagină » Știri » Accidente cu două victime pe DN 68A

Accidente cu două victime pe DN 68A

Accidente cu două victime pe DN 68A
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Potrivit sucomisarului Florin Tat, reprezentantul Serviciului Poliției Rutiere, accidentul a avut loc duminică dimineață, în jurul orei 7.30, din cauza vitezei excesive, după ce unul dintre șoferi a intrat cu mașina pe contrasens, ambele victime decedând pe loc.

„Conducătorul unui autoturism Ford Escort, care circula dinspre Călan spre Hațeg, a intrat pe contrasens din cauza vitezei excesive și s-a ciocnit frontal cu un Volkswagen Golf 4, care circula regulamanetar. În urma impactului, una dintre mașini s-a rupt în două, iar ambii șoferi au decedat”, a mai declarat Florin Tat.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Cadavrele celor doi șoferi au fost riricate de pe șosea și duse la Serviciul Județean de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Din cauza accidentului, traficul rutier în zonă a fost blocat aproape două ore, la ora transmiterii acestei știri circulația fiind reluată.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Crește din nou mortalitatea infantilă în România. Investițiile în sănătate sunt în continuare scăzute
Digi24
Surse WSJ dezvăluie că Emiratele Arabe Unite au lovit direct Iranul, fără să revendice atacurile
Cancan.ro
Primele imagini cu Cabral și Andreea, după ce s-a aflat despre DIVORȚ‼️ Încă trăiesc împreună, dar își fac viața separat. Au renunțat amândoi la verighete și...😲 😲
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Planul lui Nicușor Dan pentru un nou guvern. Bolojan și Grindeanu, variante excluse de prim-ministru - SURSE
Mediafax
Situație fără precedent într-o țară: 50 de orașe sufocate de temperaturi extreme
Click
Câștigau 2.300 de euro în Olanda, dar au ales să revină în România. Motivul pentru care un cuplu a renunțat la viața din străinătate: „Am rămas șocați când am venit”
Digi24
De ce nu mai înaintează soldații ruși pe frontul din Ucraina? Principala problemă a armatei ruse pe care Putin nu a reușit să o rezolve
Cancan.ro
Elena Mateescu anunță urgia care lovește România. Vin ploi puternice, tunete și lapoviță la munte
Ce se întâmplă doctore
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele. Cum arată acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Când se deschide Transfăgărășan în 2026. Autoritățile au început deja deszăpezirea „celui mai frumos drum din lume”
Descopera.ro
După jumătate de secol, flăcările de la „Porțile Iadului” s-ar putea stinge
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Măria mea se tăvălea cu un tip în patul nostru matrimonial
Descopera.ro
De ce simți imediat dacă îți place de cineva? Explicația din neuroștiință!