Prima pagină » Știri » Acord între județele Arad și Bekes, pentru intervenții în situații de urgență la frontieră

Acord între județele Arad și Bekes, pentru intervenții în situații de urgență la frontieră

Acord între județele Arad și Bekes, pentru intervenții în situații de urgență la frontieră
Autoritățile pentru situații de urgență din județele Arad și Bekes (Ungaria) au semnat un acord de cooperare transfrontalieră, care le permit să acționeze în zona de graniță în cazul unor catastrofe, fără a exista ulterior pretenții materiale, documentul reglementând și procedurile de intervenție.

Potrivit unui comunicat de presă remis, marți, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, un acord de cooperară transforntalieră a fost semnat cu instituția similară din județul ungar Bekes, respectiv Direcția Județeană de Apărare Împotriva Catastrofelor Bekes, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Acordul are ca scop realizarea condițiilor unui răspuns prompt și eficient, în cazul producerii în zona de frontieră a unor situații de urgență ce impun concentrarea masivă de forțe și mijloace și asigurarea acestora prin colaborare și sprijin reciproc, fără pretenții materiale ulterioare”, se arată în comunicat.

Purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleșca, a precizat, pentru MEDIAFAX, că în urma semnării acordului, autoritățile pot interveni rapid, la solicitarea statului vecin, la situații de urgență, în caz că se află mai aproape de locul producerii acestora decât echipele țării în care s-a produs evenimentul.

Totodată, se intervine cu forțe de sprijin la evenimente majore, care nu pot fi acoperite de forțele locale, ori dacă acestea nu dispun de echipamente suficiente pentru a face față situației.

Echipajele de intervenție solicitate vor putea trece granița fără formalități.

„Acordul prevede situațiile exacte pentru care se intervine, procedura de solicitare a intervenției statului vecin, categoriile de forțe ce intervin, modul de trecere a frontierei, acordarea asistenței medicale personalului rănit pe timpul intervenției și cum se realizează comanda forțelor”, precizează comunicatul.

Documentul a fost semnat de către șeful ISU Arad, Ioan Bogdănescu Ioan, și omologul său din Bekes, Toth Tibor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...