ADINA FLOREA susține vineri interviul pentru postul de procuror în secția de anchetă a magistraților

Publicat: 19/10/2018, 13:21
Actualizat: 25/03/2019, 20:07

„Candidatura mea pentru demnitatea de procuror șef DNA rămâne. Sunt în cursul unei proceduri. Cred în această candidatură, am credința că pot să aduc un plus la DNA astfel încât această structură din Ministerul Public să-și aducă la îndeplinire obiectivele pe care le are în lupta anticorupție. Dar candidatura pe care mi-am depus-o pentru această funcție nu are nicio legătură cu candidatura pentru această secție. Aceasta este de procuror de execuție, ceea ce înseamnă că îmi doresc să instrumentez dosare, așa cum am făcut și la Constanța, așa cum fac și acum, prin urmare nu cred că pot fi confundate cele două candidaturi”, a declarat Adina Florea în fața membrilor CSM.

Totodată, procurorul a precizat că magistrații trebuie asigurați că soluțiile pe care le dispun nu sunt supuse presiunii întocmirii vreunui eventual dosar penal.

„Răspunderea penală este aceeași indiferent de calitatea noastră, a dumneavoastră ca judecător, a mea ca procuror. Privind restrospectiv, ar trebui să avem în vedere că este absolut necesar să asigurăm independența justiției, independența privită nu ca un scop în sine, ci ca o garanție adusă cetățenilor și, în felul acesta, să asigurăm atât judecătorii, cât și procurorii de faptul că soluțiile pe care le dispun nu sunt supuse presiunii întocmirii vreunui eventual dosar penal. Cred că este absolut necesar ca răspunderea penală să fie atrasă în momentul în care suntem sesizați cu infracțiuni care se dovedesc printr-un material probator deosebit de riguros administrat. Este necesar ca răspunderea penală să fie antamată atunci când infracțiunile există, nu în situația în care, atunci când dăm o soluție, punem semnul egalității între soluție și existența unei fapte penale”, a completat Florea.

Ea a mai spus, în cadrul interviului în fața CSM, că erorile judiciare nu trebuie scuzate în niciun fel. „Erorile judiciare trebuie foarte bine analizate, trebuie să nu se mai repete, și dacă acele erori judiciare, să antamăm cumva răspunderea celor care au produs acele erori judiciare, dar erorile judiciare nu pot scuza un demers, indiferent care este acel demers. Lupta anticorupție rămâne unul dintre demersurile cele mai importante”, a concluzionat Florea.

Candidații vor susține interviul în fața comisiei, vineri, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii. Printre ei se numără și Adina Florea, propunerea lui Tudorel Toader pentru funcția de șef al DNA. Florea a primit aviz negativ din partea procurorilor CSM privind postul de conducere din Direcție.

Procurorul Adina Florea a declarat, pentru MEDIAFAX, că și-a depus candidatura pentru postul de procuror din cadrul Secției pentru anchetarea magistraților, însă va opta pentru funcția de șef al DNA, dacă în final i se va valida această numire.

„Voi candida pentru funcția de procuror de execuție, nu pentru procuror-șef (al Secției de anchetare a magistraților, n.r) m-am înscris, ci pentru procuror de execuție. Eu sunt procuror de execuție. Ce fac acum la Constanța, dacă voi fi admisă la București, voi face la București. E același lucru. Nu se schimbă cu nimic statutul meu profesional, sunt procuror. Procuror pot fi la Constanța, pot fi la Bucuresti, pot fi la Brașov, pot fi la Cluj, nu e niciun fel de problemă. Astăzi pot fi la Constanța, dacă mi se acceptă candidatura ca urmare a acestui interviu, va urma o activitate de procuror de execuție la București în cadrul acestei secții. În măsura în care mi se va accepta candidatura la DNA, îmi voi continua activitatea la DNA, nu pot să mi-o continui și colo și colo, n-am cum, nu se poate. Este o funcție de execuție aceasta, iar candidatura pentru DNA este pentru o funcție de conducere, nu are nicio legătură una cu alta. Sunt total diferite”, a declarat, pentru MEDIAFAX, procurorul Florea.

Lista procurorilor care vor susține vineri interviul sunt:

Ioan Viorel Cerbu – candidează pentru funcția de procuror șef și este programat la ora 10:00

Codruța Simona Chindea – candidează pentru funcția de procuror și este programat pentru ora 10:30

Adina Florea – candidează pentru funcția de procuror și este programată la ora 11:00

Sorin Eugen Iașinovschi – candidează pentru funcția de procuror și este programat la ora 11:30

Elena Iordache – candidează pentru funcția de procuror-șef și este programată la ora 12:00

Iuliana Magdalena Olteanu – candidează pentru funcțiile de procuror și procuror-șef și este programată la ora 12:30

Florina Piloș – candidează pentru funcțiile de procuror și procuror-șef și este programată la ora 13.15

Florena Esther Sterschi – candidează pentru funcția de procuror-șef și este programată la ora 14:00

Pe de altă parte, președintele Klaus Iohannis a declarat, despre numirea Adinei Florea la șefia DNA, că nu va permite ca România să facă pași înapoi împotriva luptei anticorupție și a cerut o verificare privind legalitatea propunerii, având în vedere avizul negativ de la CSM.

„România nu poate face pași înapoi împtriva corupției și nu voi accepta asa ceva. Pentru asta DNA are nevoie în fruntea sa o persoana independentă. Nu e posibil să facem pași înapoi, unde România înregistrase pași pozitivi. Avem un aviz negativ de la CSM care conține lucruri care trebuie să ne dea de gândit. Până atunci am cerut departamentului de resort să verifice legalitatea acestei propuneri. Dar nu voi accepta nimic ce reprezintă un pas în spate în lupta împotriva corupției”, a afirmat Klaus Iohannis, joi la Bruxelles întrebat despre numirea la șefia DNA a Adinei Florea.

\

Declarațiile vin și după ce Secția pentru Procurori a CSM a motivat avizul negativ dat în cazul Adinei Florea la șefia DNA, precizând că aceasta nu știe diferența dintre principiul independenței procurorului și cel al subordonării ierarhice și că are o rezistență scăzută la stres, o capacitate de analiză și de sinteză redusă.

„În ședința din data de 8 octombrie 2018, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a avizat negativ propunerea ministrului justiției de numire în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție a doamnei Adina Florea, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Superior al Magistraturii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale,...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Hidroelectrica, prima propunere de dividend de când este companie listată la Bursa de Valori: 13,99...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Vine vara! Vreme de plajă în multe zone ale țării
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația