Prima pagină » Știri » Anunțul lui Arafat despre căutările aeriene ale planorului dispărut

Anunțul lui Arafat despre căutările aeriene ale planorului dispărut

Anunțul lui Arafat despre căutările aeriene ale planorului dispărut
Anunțul lui Arafat despre căutările aeriene ale planorului dispărut

„Începând de mâine (n.r. – marți), căutările aeriene vor fi făcute doar cu un număr limitat de aeronave, pe zonele punctuale unde este o cerere. Sunt zone care au fost periate de două-trei ori ca să vedem dacă ne scapă ceva, așa că mâine căutarea aeriană în masă se oprește și rămâne doar la cerere, cu punerea la dispoziție a una-două aeronave, dacă va fi nevoie”, a spus Arafat.

El a precizat că tot marți se va „reverifica” zona Postăvarul, de unde joi a decolat planorul pilotat de Mircea Crăciun, pentru că în zonă pădurea este foarte deasă.

„Se discută acum de către cei care stabilesc traseele, colegii de la Jandarmerie, de la ISU, de la Salvamont, care trasee ar trebui să fie reverificate”, a afirmat Arafat.

Potrivit acestuia, căutările pilotului vor fi întrerupte la lăsarea întunericului, urmând să fie reluate marți dimineață.

Întrebat ce șanse sunt ca pilotul planorului să fie găsit în viață, Raed Arafat a răspuns: „Cu fiecare zi care trece șansa este mai mică. Nu putem să spunem că șansa este zero, dar normal, cu cât crește perioada în care nu-l găsim, fiind și în munți și poate și accidentat, șansa scade până la zero”.

El a mai spus că, dacă planorul nu va fi găsit în urma căutărilor, Jandarmeria Montană și Salvamont vor avea „o misiune continuă, ca toate traseele pe care le fac oricând sunt pe munte, să verifice și planorul respectiv”.

Tot marți, secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, declara pentru MEDIAFAX că în căutarea pilotului Mircea Crăciun sunt verificate și înregistrări cu camere de supraveghere montate în munți, pe pârtii, la telecabine, la cabane sau la orice unitate care are astfel de echipamente.

„În căutările pilotului planorului dispărut, am solicitat toate înregistrările, acolo unde au putut fi stocate, începând de joi, de pe camerele de supraveghere montate în munți, respectiv pe pârtii de schi, cabane, telecabine”, spunea Arafat.

Raed Arafat preciza că, la indicațiile familiei pilotului, echipele de căutare au extins aria spre zonele împădurite din județele Harghita, Covasna și Bacău, în ideea în care acestea nu ar fi putut fi văzute suficient de bine din aparatele de zbor. De asemenea, continuă verificarea terestră în județele Brașov, cu precădere în Munții Baiului și Poiana Brașov, cât și județele Prahova, Dâmbovița și Argeș.

„La sfârșitul zilei, după ce vor fi încheiate căutările pe care ni le-am propus pentru luni, vom face o analiză a tot ceea ce am identificat până în prezent, pentru a vedea care este abordarea pentru zilele următoare”, mai afirma Raed Arafat, precizând că întreaga operațiune este monitorizată continuu de vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne.

Peste 1.350 de pompieri, jandarmi, salvamontiști, polițiști, militari, pădurari și voluntari ai serviciilor pentru situații de urgență participă la căutări, luni, cu 218 vehicule, șenilate și autospeciale de teren. De asemenea, pilotul Mircea Crăciun este căutat cu 11 aeronave, dintre care șapte elicoptere ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale și patru avioane ale Aeroclubului României.

Luni au fost ridicate și două drone pentru căutările în zonele foarte greu accesibile, preciza MAI.

Mircea Crăciun, care a dispărut cu planorul în 6 august, după ce a decolat din Masivul Postăvarul, este considerat cel mai bun pilot de planor de distanță din România, el pregătindu-se pentru a atinge un record mondial de 1.000 de kilometri în zbor liber.

Planorul cu care a zburat îl închiriase de la o firmă din străinătate și îl testa pentru prima dată după asamblare, iar Aeroclubul Brașov l-a ajutat să se înalțe pentru a-și lua zborul din Masivul Postăvarul.

Joi, comandantul Aeroclubului Brașov, Stelian Cojocaru, afirma că atunci când a fost tractat de pe Aerodromul Ghimbav, pilotul Mircea Crăciun a spus că intenționează să zboare aproximativ două-trei ore, fiind vorba despre un zbor de „verificare după asamblare”, potrivit unui comunicat de vineri al ROMATSA.

Tot joi, procurori ai Parchetului Curții de Apel Brașov s-au sesizat din oficiu, pe rolul acestei unități constituindu-se un dosar penal cu privire la faptul că în aceeași zi planorul, care a decolat fără un plan de zbor la ora 12.30, a dispărut, iar pilotul, singura persoană aflată la bord, nu a mai contactat reprezentanții Aeroclublului Ghimbav sau familia și nu a mai revenit la bază.

ROMATSA anunța că Mircea Crăciun a folosit ultima dată telefonul mobil joi, la ora 13.06, în timp ce traversa stațiunea Predeal.

De asemenea, sursa citată menționa că, potrivit reglementărilor în vigoare, pentru zborul în această clasă de spațiu aerian nu este obligatorie depunerea unui plan de zbor, iar pilotul poate obține informații la cerere.

„Acesta nu a intrat în legătură radio cu ACC București sau cu compartimentul de informare a zborurilor pentru a solicita informații. Pe ecranele radar nu au existat niciun fel de informații primite de la transponderul planorului. Potrivit relatărilor comandantului Aeroclubului Brașov, acesta a fost în legătură radio numai cu conducătorul de zbor de la Aerodromul Ghimbav. Prima informație referitoare la eveiment a fost primită de către ROMATSA de la comandantul Aeroclubului Brașov joi, la ora 21.39”, se mai arăta în comunicatul citat.

Ministerul Transporturilor investighează motivele pentru care dispariția planorului a fost anunțată cu întârziere, aparatul de zbor decolând joi la amiază de la Ghimbav, iar autoritățile au fost anunțate după nouă ore că nu a revenit la bază.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Horoscop 30 decembrie 2025: Echilibru și introspecție la final de an pentru două zodii
Digi24
Orașul unde taxa pe gunoi crește cu 70%. Revoltați, localnicii amenință că vor plăti la sfârșitul anului viitor: „Avem alte priorități”
Cancan.ro
BREAKING despre Dan Petrescu! Din păcate, e adevărat
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu arată impecabil în costum de baie, la 47 de ani. Imaginile de pe plaja din Maldive sunt spectaculoase
Adevarul
Raport cutremurător: zeci de soldați moldoveni bătuți crunt în cazarme, unii au ajuns la spital cu traumatisme grave și fracturi severe
Mediafax
Cine va plăti noua taxă de 25 lei pentru coletele extracomunitare în România
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Putin a pus ochii pe o nouă țară. Cum vrea liderul de la Kremlin să-și impună puterea
Cancan.ro
Imaginile apărute după moartea contabilei din Sibiu dau peste cap ancheta. Femeia suspectată că și-a ucis mama pentru avere ochise deja o altă moștenire
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Modelul Dacia care i-a cucerit pe olandezi. THE BEST în categoria „Value for money”
Descopera.ro
Este bine sau rău ca elevii să aibă teme de vacanță?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Pot animalele să prezică vremea?